După grâu şi orez a venit rândul cepei să fie adăugată pe lista produselor restricţionate la export de India

- India a adăugat ceapa pe o listă în creştere de produse alimentare vizate de restricţii la export, în condiţiile în care Guvernul de la New Delhi vrea să ţină sub control preţurile pe piaţa internă înaintea alegerilor naţionale de anul următor, transmite Bloomberg.
AGERPRES - vin, 08 dec. 2023, 14:58
După grâu şi orez a venit rândul cepei să fie adăugată pe lista produselor restricţionate la export de India

Livrările de ceapă peste hotare vor fi interzise până la data de 31 martie, chiar dacă acele cantităţi de legume care au început să fie încărcate pentru a fi expediate înainte de publicarea deciziei pot fi exportate, a anunţat vineri Guvernul de la New Delhi. Interdicţia la export vine după ce în luna august autorităţile din India au început să scoată ceapă din rezervele de stat pentru a-i proteja pe consumatori de creşterea costurilor.

Embargoul impus la capă vine la o zi după ce India a restricţionat utilizarea sucului din trestie de zahăr pentru a produce biocombustibili, o decizie menită să crească rezervele sale de îndulcitor, precum şi după restricţii impuse la exporturile de grâu şi orez. Toate aceste măsuri s-au repercutat pe piaţa mondială, ameninţând aprovizionarea cu alimente din Asia şi până în Africa şi a impulsionat unele preţuri.

„Un avans al inflaţiei a determinat Guvernul să ia mai multe măsuri pentru a consolida aprovizionarea cu alimente a pieţei interne, atât prin utilizarea restricţiilor la export cât şi prin majorarea importurilor. Cel mai probabil aceasta va fi ceva caracteristic până la alegerile naţionale de la mijlocul lui 2024”, susţine Rahul Bajoria, economist la Barclays Plc.

Separat, Banca Centrală din India a decis vineri să lase nemodificată dobânda de politică monetară, ceea ce a provocat îngrijorări cu privire la posiblitatea creşterii preţurilor la alimente. Preţurile medii de comercializare cu amănuntul a cepei, roşiilor, orezului şi zahărului în India au crescut cu 98%, 32%, 14% şi respectiv 15%, în ritm anual, potrivit datelor colectate de Ministerul Alimentaţiei.

Roşiile şi ceapa sunt subiecte atât de importante în cea mai populată ţară din lume încât o creştere a preţurilor poate declanşa proteste. Unele partide politice la putere în India au pierdut alegerile pentru că nu au putut controla preţurile la ceapă, care alături de roşii sunt esenţiale în alimentaţia de zi cu zi.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Denumirile brânzeturilor au devenit un punct de blocaj în negocierile comerciale dintre SUA şi Mexic, potrivit unor surse guvernamentale mexicane care au vorbit sub condiţia anonimatului,......
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă.
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte de termen
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte ...
Lucrările la cei aproape 10 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș, parte din autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizați ...
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections (CC), companie de transformare digitală listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO Premium, raportează ...