După o pauză de 100 de ani, Monetăria Franţei bate din nou monede din aur masiv după o pauză de un secol

Monetăria din Paris, instituţia publică care produce monede franceze de peste 1.000 de ani, a lansat marţi o monedă din aur pur destinată investiţiilor, denumită Marianne, după simbolul Republicii Franceze, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 26 mai 2026, 12:19
După o pauză de 100 de ani, Monetăria Franţei bate din nou monede din aur masiv după o pauză de un secol

Moneda va fi disponibilă în patru versiuni, toate din aur pur variind de la o uncie (31,1 grame) la o zecime de uncie (3,11 grame). O uncie de aur valorează în prezent aproximativ 4.500 de dolari, sau puţin sub 3.900 de euro, scrie Agerpres.

Obiectivul este „democratizarea pieţei aurului din Franţa”, a declarat directorul Monetăriei franceze, Marc Schwartz, jurnaliştilor înainte de lansare, invocând „cererea investitorilor”, deoarece preţurile au crescut vertiginos în ultimii ani.

Cotaţia aurului a crescut cu 65% în 2025, atingând chiar un maxim istoric de aproape 5.600 de dolari pe uncie la sfârşitul lunii ianuarie 2026, impulsionat de interesul investitorilor pentru active sigure. Majoritatea investitorilor care doresc să cumpere aur optează de obicei pentru fonduri tranzacţionate pe piaţă care urmăresc preţul metalului sau cumpără acţiuni ale firmelor miniere de aur.

Monedele de aur şi argint emise în prezent de Monetăria franceză sunt obiecte comemorative sau de colecţie, realizate din aliaje cu procente mai mici de metale preţioase. Dar noile monede din aur vor fi vândute la preţurile pieţei – în prezent în jur de 4.600 de dolari pe uncie.

Monetăria din Paris va bate aceste noi monede în inima capitalei franceze, pe malurile Senei, unde îşi are sediul din 1775. Deţinătorii au opţiunea fie de a deţine moneda fizică, fie de a opta pentru versiunea digitală, caz în care aurul este depozitat în siguranţă la Monetăria din Paris.

Vânzarea de Marianne şi e-Marianne (versiunea digitală) începe online marţi pentru cei mai fideli clienţi ai medaliilor şi monedelor de colecţie emise de Monetăria din Paris şi va fi deschisă publicului larg începând din data de 16 iunie.

Monedele din aur reprezintă un nou sector de afaceri de la care Monetăria din Paris are mari speranţe, dar nu şi-a dezvăluit încă obiectivele de vânzări.

În 2024, această instituţie publică a generat venituri de 197 de milioane de euro (+1,7% faţă de 2024), inclusiv 40 de milioane de euro din producţia de monede franceze, 55 de milioane de euro din producţia de monede străine, 82 de milioane de euro din monede de colecţie şi 15 milioane de euro din „produse de artă”.

În prezent, există mai multe monede de aur în întreaga lume, cele mai cunoscute fiind Krugerrand-ul sud-african şi Maple Leaf-ul (frunza de arţar – n.r.) canadian.

În Franţa, investitorii s-au bazat în mod tradiţional pe achiziţionarea de Ludovici de aur (7,65 grame) sau Napoleoni (6,45 grame) la mâna a doua, pe care Monetaria din Paris a încetat să îi mai emită în urmă cu un secol.

Te-ar mai putea interesa și
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul cu CANAL+ CONTENT......
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...