După Stellantis și Volkswagen, Ford deschide larg ușa uzinelor sale europene companiilor chineze

07 05. 2026
Ford Mondeo Valencia Geely

Mai multe articole din presa spaniolă notează că Ford poartă discuții pentru vânzarea sau închirierea unei linii de asamblare din fabrica sa din Valencia, Spania, companiei chineze Geely. Chiar mai entuziaste, alte surse susțin că afacerea este deja încheiată.

Conform Reuters, însă, Geely nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii cu privire la aceste informații, iar un reprezentant al Ford a calificat informațiile drept speculații, refuzând să comenteze.

Cu toate acestea, jurnaliștii spanioli scriu că Geely a contactat deja furnizori din zona Valencia pentru a discuta planurile de asamblare aflate într-un stadiu „foarte avansat”.

Geely este unul dintre numeroșii producători auto chinezi care intenționează să dețină unități de producție în Europa pentru a evita taxele și reglementările din ce în ce mai stricte privind importul de mașini fabricate în afara Uniunii Europene.

În acest context, compania a convenit, aparent, să achiziționeze facilitățile de asamblare a vehiculelor din hala „Body 3” de la uzina Almussafes din Valencia. Cel puțin asta susține, de exemplu, publicația specializată La Tribuna de Automocion care adaugă și că parteneriatul dintre chinezi și americanii ar putea duce chiar la asamblarea unui model Ford cu tehnologie Geely.

Aceeași publicație scrie și că grupul auto chinez SAIC Motor ia în considerare un amplasament în orașul portuar Ferrol, din nord-vestul Spaniei, în Galicia, pentru producția din Europa, citând surse anonime familiarizate cu negocierile. Autoritățile din galicia nu au răspuns deocamdată la o solicitările de comentarii, însă este cunoscut faptul că, în aprilie, liderul galician Alfonso Rueda a vizitat sediul central al SAIC Motor din Zhengzhou, într-o călătorie menită să atragă investiții din China în regiune.

Revenind la potențiala afacere Ford – Geely, o altă publicație iberică, La Tribuna, scrie că grupul chinez va achiziționa hala de asamblare „Body 3” a uzinei din Valencia, ceea ce i-ar permite să opereze propria linie de producție separată. Hala este cea mai modernă zonă de asamblare a uzinei și a fost proiectată pentru fostele vehicule Ford de dimensiuni medii bazate pe platforma CD4 — Mondeo, Galaxy și S-Max — toate ieșite acum din producție. Ford Kuga, SUV asamblat în principal în hala „Body 2”, dar și cu o activitate limitată în hala „Body 1”, este singurul model care mai este produs la Valencia, uzina având în prezent un exces de capacitate instalată de producție.