După Trump, vine și rândul lui Putin să meargă în China. Președintele rus va efectua o vizită de două zile la Beijing, anunță Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită în China pe 19 şi 20 mai, a anunţat sâmbătă Kremlinul într-un comunicat, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 16 mai 2026, 14:23
După Trump, vine și rândul lui Putin să meargă în China. Președintele rus va efectua o vizită de două zile la Beijing, anunță Kremlinul

Cu prilejul acestei vizite, care va avea loc la doar câteva zile după cea a preşedintelui american Donald Trump, liderul rus va discuta cu omologul său chinez Xi Jinping despre mijloacele „de a întări şi mai mult parteneriatul global şi cooperarea strategică” între Rusia şi China, potrivit aceleiaşi surse.

Vladimir Putin şi Xi Jinping „vor avea un schimb de opinii privind principalele dosare internaţionale şi regionale” şi vor semna o declaraţie comună la finalul convorbirilor lor, precizează comunicatul.

O întâlnire cu premierul chinez Li Qiang pentru a discuta despre cooperarea economică şi comercială între Moscova şi Beijing este de asemenea prevăzută în cadrul acestei vizite, a precizat Kremlinul.

Beijingul consideră Moscova un partener priotar în construirea unei noi ordini mondiale multipolare post-occidentale.

Chiar dacă China face apel cu regularitate la convorbiri de pace şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv Ucraina, ea nu a condamnat niciodată Rusia pentru ofensiva sa lansată în februarie 2022 şi se prezintă ca o parte neutră.

Beijingul respinge acuzaţiile că furnizează arme letale unei tabere sau alta şi că livrează componente militare Rusiei pentru industria sa de apărare şi le reproşează la rândul ei occidentalilor că prelungeşte ostilităţile înarmând Ucraina.

Partener economic primordial al Rusiei, China este principalul cumpărător de combustibili fosili ruşi din lume, inclusiv de produse petroliere, alimentând astfel maşina de război rusă.

Vladimir Putin se deplasează în China la câteva zile după omologul său american Donald Trump, care s-a impus de peste un an ca mediator în conflictul ruso-ucrainean.

Donald Trump a părăsit vineri China anunţând acorduri comerciale „fantastice”, dar fără a semnala progrese în dezacorduri precum războiul cu Iranul, la finalul unui summit de două zile cu omologul său Xi Jinping.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...