După un prim trimestru cu creștere de 3,5%, Bosch se așteaptă la vânzări mai mari cu 6% – 9% în 2023

Grupul german de tehnologie Robert Bosch, cu ample activități și în România, a anunțat astăzi că se așteaptă la vânzări mai mari cu peste 6% în 2023 mizând pe noile soluții de mobilitate, tendințele pieței de energie și tehnologii aferente clădirilor.
Robert Stan - joi, 04 mai 2023, 12:37
După un prim trimestru cu creștere de 3,5%, Bosch se așteaptă la vânzări mai mari cu 6% - 9% în 2023

Grupul Robert Bosch se așteaptă la o creștere a veniturilor de 6% până la 9% în acest an, de la 88,2 miliarde de euro în 2022 și o marjă EBIT de 5%, în creștere față de 4,3% anul trecut.

Conform lui Stefan Hartung, CEO al Bosch, transformarea sistemelor energetice pentru protejarea climei creează potențial de afaceri. De asemenea, Markus Forschner, directorul financiar al companiei, 2023 va fi un alt an foarte provocator. „Privim climatul economic cu un anumit grad de scepticism. Ne așteptăm la o creștere economică globală de doar 1,7%, o scădere considerabilă față de valoarea de 2,9% din anul precedent. Este posibil ca Europa să fie lovită în mod deosebit de puternic și poate chiar să cadă în recesiune. În America de Nord, ne așteptăm ca economia să stagneze, deși nu poate fi exclusă posibilitatea unei scăderi a producției economice. Prognoza noastră pentru Asia Pacific arată o creștere cu puțin sub 4%”.

Ca și în perioada anterioară, motivul acestor perspective economice slabe sunt prețurile ridicate pentru energie și materii prime. Totodată, inflația ridicată va rămâne o provocare nu doar anul acesta, ci și anul viitor. Acest lucru obligă băncile centrale să majoreze în continuare ratele dobânzilor.

În acest context, în primele trei luni ale acestui an vânzările globale ale grupului Bosch au crescut cu 3,5% față de primul trimestru din 2022. În Asia Pacific însă vânzările au scăzut cu 9,3% din cauza restricțiilor din China. America de Nord s-a dezvoltat deosebit de favorabil, cu o creștere de 18%. În Europa s-a remarcat o creștere rezonabilă de 7,7%.

„Pentru întregul an ne așteptăm să vedem o creștere a vânzărilor cuprinsă între 6% până la 9%, stimulată în special de sectoarele de mobilitate, energie și tehnologii aferente clădirilor. Ne așteptăm la o creștere moderată în sectorul de tehnologii industriale. Dezvoltarea vânzărilor de bunuri de larg consum va continua să fie relativ redusă”, a declarat Markus Forschner.

Pe termen lung, doar din activitățile diviziei de mobilitate grupul Bosch vizează afaceri de 80 de miliarde de euro la nivelul anului 2029.

Șeful grupului german, Stefan Hartung, dă ca exemplu în acest sens dezvoltarea sistemelor de control al frânării. „Chiar dacă 2022 a fost un an dificil, am văzut totuși această parte a afacerii noastre crescând cu peste 25%, semnificativ mai rapid decât piața. Iar ESP 10 va intra în producție în următoarele câteva săptămâni. S-ar putea să credeți că ESP 10 este o afacere obișnuită, dar această generație aduce mult mai mult decât o simplă îmbunătățire a hardware-ului. Adevăratul salt inovator se află în software. Vehicle Dynamics Control 2.0 introduce un nou concept de control mai rapid și mai precis pentru stabilizarea vehiculelor. Poate interveni nu numai în sistemul de frânare, ci și în sistemul electric și în sistemul de direcție. Acest lucru reprezintă un câștig tangibil în siguranță. Ceea ce este și mai important pentru viitorul industriei noastre este că noul sistem de control nu trebuie să facă parte din unitatea de control ESP, ci poate fi integrat în computerul central al vehiculului. În viitor va fi disponibil și ca pachet software independent. Va face parte dintr-o soluție software de gestionare a deplasării vehiculului care coordonează fiecare aspect al mașinii în timp ce preia controlul centralizat al frânării, direcției, grupului motopropulsor și șasiului”.

Oportunitatea de a experimenta pe deplin această dezvoltare va veni odată cu următoarea generație de vehicule care va fi lansată în a doua jumătate a acestui deceniu. Oficialii Bosch anticipează o creștere de trei ori a aplicațiilor software și o majorare de zece ori a aplicațiilor care se bazează pe cloud. Acestea pot include funcții avansate de asistență pentru șofer precum și noi servicii de încărcare.

În viziunea Bosch, vehiculul definit de software oferă două beneficii cheie. În primul rând încorporarea de noi funcții în sistemele existente va fi în viitor o chestiune de zile și nu de ani grație vitezei semnificativ crescute de dezvoltare. În al doilea rând vehiculele vor continua să fie „ca noi” ani după ce sunt livrate clientului. Cheia pentru un astfel de viitor va fi decuplarea dezvoltării software și hardware. Acest lucru va facilita adăugarea de noi funcții autovehiculelor, caracteristici care ajung sub formă de actualizări de software.

Astfel, conform Bosch, piața globală a software-ului pentru automobile este de așteptat să aibă o valoare de 200 de miliarde de euro până în 2030. Tocmai de aceea mai mult de jumătate dintre angajații din zona de cercetare și dezvoltare (R&D) din sectorul „Mobility” sunt dezvoltatori de software.

Pe lângă afacerile tot mai mari în domeniul mobilității, grupul Robert Bosch se extinde puternic în zona electrificării sistemelor casnice și industriale de încălzire, în special prin pompe de căldură. De la începutul acestui an grupul și-a majorat producția de căldură la uzina din Eibelshausen, Germania, și tocmai a anunțat construirea unei noi fabrici în Polonia.

Apoi, o atenție deosebită este acordată eficienței energetice a clădirilor, domeniu în care filiala americană Climatec, companie cumpărată în 2015, s-a extins major. Și în Europa portofoliul a fost extins dincolo de tehnologia tradițională de securitate, trecând către automatizarea clădirilor. Acest lucru este dovedit de recentele achiziții ale GFR și Hörburger.

Compania germană de tehnologie și-a stabilit obiective de creștere ambițioase și pentru afacerea cu bunuri de larg consum, estimând o dublare a vânzărilor de scule electrice până în 2030 care va duce la depășirea pragului de 10 miliarde de euro. Pentru a realiza acest lucru doar anul trecut au fost făcute investiții de 300 de milioane de euro, iar pentru 2023 sunt prognozate noi investiții de zeci de milioane de euro în acest domeniu.

Compania Robert Bosch este, de asemenea, pe cale să se își dezvolte afacerile din domeniul tehnologiei industriale. În acest domeniu sunt dorite creșteri ale vânzărilor de la nivelul lor actual de 7 miliarde de euro până la 10 miliarde de euro în 2028.

Citește și:

– Bosch Termotehnică raportează vânzări record de 4,5 miliarde de euro pentru anul 2022. Divizia își va schimba denumirea în Bosch Home Confort Group de la 1 aprilie
– Bosch a avut anul trecut vânzări de 88,4 miliarde de euro, în creșetre cu aproximativ 12%
– Bosch anunță investiții de 10 miliarde de euro în digitalizare și un parteneriat cu IBM în domeniul informaticii cuantice

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...