Duplicatul permisului de conducere pierdut, furat, deteriorat se va putea obţine şi online

Duplicatul permisului de conducere se va putea obţine şi online, prin crearea unui cont pe pagina Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, fără să mai fie necesară deplasarea oamenilor la sediile serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, conform unui proiect de Ordin al viceprim-ministrului şi ministrului afacerilor interne, consultat de Economica.net.
Cristina Şomănescu - S, 06 apr. 2024, 16:17
Duplicatul permisului de conducere pierdut, furat, deteriorat se va putea obţine şi online

MAI a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne privind condiţiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului.

Ce noutăţi aduce proiectul de Ordin:

  • clarifică faptul că duplicatul permisului de conducere pierdut, furat, deteriorat ori cerut în cazul schimbării numelui titularului se eliberează şoferului cu păstrarea valabilității administrative a acestuia, se arată în proiectul de Ordin consultat de Economica.net.
  • duplicatul permisului de conducere se va putea obţine şi online prin crearea contului de acces la serviciile online de pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări;
    Concret, cererea pentru eliberarea unui duplicat al permisului de conducere împreună cu documentele prevăzute de lege pot fi transmise şi prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziția publicului în acest scop pe pagina de internet a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, se arată în proiectul de Ordin, consultat de Economica.net.
    Dacă cererea a fost transmisă prin intermediul aplicației informatice antemenţionate, permisul de conducere se expediază la adresa din România indicată de titular ori se ridică de la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor menţionat de solicitant în cerere.

Pentru declarațiile pe proprie răspundere cu privire la situația reală a permisului de conducere pentru care se solicită eliberarea unui duplicat a fost creată posibilitatea solicitantului de a completa olograf aceste declarații, eliminându-se astfel riscul de a intra sub incidența legii penale prin marcarea greşită a unor căsuțe cu situații predefinite.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  • Captură Economica.net din proiectul de Ordin al MAI.

Precizări

Aceste măsuri fac parte dintr-un proiect de Ordin. Ele vor intra în vigoare după publicarea Ordinului în Monitorul Oficial. La aceeaşi dată se va abroga Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 123/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...