Duşa: Alegerile parlamentare vor fi în 2 decembrie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat că alegerile parlamentare vor avea loc în data de 2 decembrie, Guvernul urmând să ia hotărârile legate de organizarea scrutinului în şedinţa din 1 septembrie.
Economica.net - lun, 27 aug. 2012, 05:23
Duşa: Alegerile parlamentare vor fi în 2 decembrie

„Sâmbătă, la ora 10.00, vom avea şedinţă de Guvern şi vom lua probabil toate hotărârile – sunt vreo 10 – legat de organizarea alegerilor parlamentare, care vor fi pe 2 decembrie”, a declarat Duşa, duminică, la Realitatea TV.

Ministrul a explicat că există o constrângere constituţională privind data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, iar scrutinul nu poate fi organizat mai devreme, în noiembrie.

„Există acea constrângere constituţională, actualul Parlament a fost validat pe 19 decembrie, ori există acea constrângere de 20 de zile, adică, în momentul când se organizează alegerile, preşedintele este obligat de Constituţie în 20 de zile să convoace Parlamentul în şedinţa de constituire. (…) Nu reuşeşti nicicum să ajungi la o dată din luna noiembrie, deci data va fi 2 decembrie, chiar dacă e după două zile de sărbătoare”, a precizat el.

Conform articolului 63 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora. Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

Articolul 70 al Legii fundamentale stabileşte că „deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului”.

„Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului de către aceştia”, se prevede la articolul 11 al Regulamentului Camerei Deputaţilor. De asemenea, „Senatul este legal constituit după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori”, stabileşte Regulamentul Senatului, la articolul 14, fiind menţionat că „validarea mandatului de senator presupune validarea alegerii senatorului, precum şi depunerea jurământului de către acesta”.

Actualul Parlament a fost validat la 19 decembrie 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au primit autorizație de construire pentru tunelul Balota și încă 15 viaducte
Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au primit autorizație de construire pentru tunelul Balota ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a emis joi autorizație de construire pentru tunelul Balota (500 metri) și încă 15 viaducte pe secțiunea montană Boița - Cornetu din......
Electro-Alfa raportează venituri în creștere cu 12% în primul trimestru din 2026, precum și o ușoară majorare a profitului
Electro-Alfa raportează venituri în creștere cu 12% în primul trimestru din 2026, precum și o ușoară majorare a profitului
Producătorul român de echipamente electrice Electro-Alfa International raportează venituri totale de 135,1 milioane de ...
TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
Compania națională TAROM amână pentru a treia lună consecutiv zborurile regulate de la București spre Belgrad. Inițial, ...
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 de milioane de euro
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 ...
Alte trei firme din cadrul Grup Șerban Holding vor solicita deschiderea procedurii de insolvență, la doar o lună după ...