DW: România nu are nici experienţă democratică, nici cultura dezbaterilor politice

Ţărilor est-europene le lipseşte experienţa democratică şi cultura dezbaterilor politice, comentează analişti citaţi de Deutsche Welle, oferind ca exemplu situaţia politică din România.
Economica.net - D, 22 iul. 2012, 09:28
DW: România nu are nici experienţă democratică, nici cultura dezbaterilor politice

„În ultimele luni, o serie de măsuri controversate luate de state est-europene au declanşat alarma în Comisia Europeană. Analiştii cred că de vină este lipsa experienţei democratice”, subliniază DW, notând că raportul Executivului UE a constatat probleme la capitolele stat de drept şi independenţa justiţiei.

Bulgaria, care a aderat la UE împreună cu România în 2007, a primit tot o evaluare negativă.

Potrivit analistului Wolfgang Höpken, profesor de Istorie a Europei de Sud-Est la Universitatea din Leipzig, aceste „deficite democratice” sunt cauzate parţial de experienţa limitată a celor două state în menţinerea sistemelor democratice.

Höpken a notat că nici înaintea celui de-al II-lea Război Mondial, Bulgaria şi România nu aveau baze democratice solide. Ulterior, după ce au fost zeci de ani parte a Blocului comunist, Bulgaria şi Romania s-au confruntat în anii 1990 cu sarcina reformării sistemelor economice şi politice. „Aceasta a fost o mare povară pentru societăţi. Ar fi naiv să gândim că se va instaura imediat un sistem democratic lipsit de probleme”, subliniază Höpken.

„Pe fondul acestei experienţe, elitele din România şi Bulgaria au tendinţa de avea ca prim instinct asigurarea poziţiilor. Din acest punct de vedere, Constituţia este o formalitate simbolică. Uneori, comportamentul acestor elite este flagrant neconstituţional. Printr-o varietate de trucuri, aceste elite încearcă să submineze independenţa justiţiei, să limiteze prerogativele instanţelor constituţionale şi ale instituţiilor publice”, concluzionează DW.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...