E-Infra a început proiectul unei centrale de hidrogen verde de 5 MW, la Turda, finanțat prin PNRR

27 04. 2023
hidrogen verde
Hydrogen energy storage gas tank for clean electricity solar and wind turbine facility.3d rendering

Proiectul constă în “crearea unei centrale cu capacitate de 5MW de producție de hidrogen verde, compusă din instalație de electroliză prin tehnologie alcalină, separator de apă cu hidrogen, separator de apă cu oxigen și sistem de tratare a apei, în localitatea Turda, jud. Cluj”.

Instalația ar urma să producă, anual, circa 518 tone de hidrogen verde, iar termenul de punere în funcțiune este 30 iunie 2025, proiectul fiind demarat în august 2022.

Proiectul este finanțat parțial din fonduri europene,  prin Planul Național de Redresare și Reziliență.  Valoarea totală este de 50,2 milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă pentru finanțare europeană de 36,5 milioane de lei.

Nova Hydrogen Production face parte din grupul de firme E-Infra, unul dintre cele mai puternice grupuri românești, active atât pe piața de energie, cât și în domeniul construcției de infrastructură energetică, poate mai cunoscut publicului larg pentru faptul că operează rețeaua NetCity. Grupul mai cuprinde firmele Nova Power and Gas, Electrogrop și Wesee și este implicat, alături de Nuclearelectrica, în proiectul reactoarelor nucleare mici modulare care ar urma să fie instalate la Doicești. Grupul este controlat de omul de afaceri Teofil Mureșan.