E liber la listarea Hidroelectrica. Guvernul a abrogat legea veche care interzicea vânzarea de acțiuni la companiile de stat. Ce spune PSD

Guvernul a adoptat un proiect de lege prin care se abrogă interdicția dintr-o lege mai veche de a se vinde participațiile statului la companiile la care acesta este acționar.
Economica.net - mie, 03 feb. 2021, 13:42
E liber la listarea Hidroelectrica. Guvernul a abrogat legea veche care interzicea vânzarea de acțiuni la companiile de stat. Ce spune PSD

În ședința de Guvern de miercuri, 3 februarie, a fost adoptat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei.

”Este un proiect de lege pe care l-am susținut și consider că este necesar. Așa cum am mai declarat, în alte ocazii, aș dori să dau asigurări că nu privatizăm. Statul trebuie să fie acționar majoritar în toate societățile și companiile de interes strategic național din domeniul Energiei. Și așa va fi. Listarea unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă nu înseamnă PRIVATIZARE, ci șansa de modernizare, de a face investiții, de care, evident, va beneficia fiecare român”, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu, în comunicat.

„Proiectul propune abrogarea prevederilor art. 1 – 3 Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, valorificarea acțiunilor netrebuind să fie privită ca un scop în sine, ci ca un proces prin care transferul de proprietate trebuie să se regăseasca în recapitalizare, modernizare, investiții, cu efecte pozitive în ceea ce priveste eficiența economică”, mai arată Ministerul.

“Astfel, prin diversificarea acționariatului, se intenționează asigurarea revenirii la o situație de competiție pe piață, în care fiecare companie și societate națională, instituție de credit și orice altă societate la care statul are calitatea de acționar urmărește să atingă anumite obiective prin înstrăinarea acțiunilor deținute de stat”, se mai arată în comunicat.

Cele trei articole abrogate interziceau ca, timp de doi ani de zile, să fie vândută vreo participație a statului la companiile în care este acționar, majoritar sau 100%. De asemenea, se impunea ca, timp de doi ani, toate procedurile începute pentru vânzarea, sub orice formă, a unor pachete de acțiuni să se suspende.

“Prin abrogarea articolelor 1, 2 și 3 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, se vor evita atât, agravarea situației economice a unor operatori economici la care statul deține calitatea de acționar, potențialele situații de intrare în insolvență și afectarea statului prin diminuarea veniturilor, precum și consecințele în plan social”, se mai arată în comunicat.

Proiectul adoptat azi de Guvern înseamnă, printre altele, că se poate relua procedura de listare la bursă a 10% din Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, care fusese demarată dar a fost suspendată ca urmare a articolelor de mai sus.

 

UPDATE – Ciolacu – mesaj către guvernanţi: Nu veţi privatiza nimic legat de viaţa şi viitorul ţării

Abrogarea legii PSD prin care se interzicea vânzarea companiilor româneşti în plină criză este „cea mai mare crimă economică”, afirmă liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu.

„Cîţu – vânzătorul României! Abrogarea legii PSD prin care interziceam vânzarea companiilor româneşti în plină criză este cea mai mare crimă economică! Ne vom opune în Parlament acestei aberaţii! Şi, dacă va fi nevoie, vom protesta şi în stradă, alături de toţi românii care se opun devalizării celor mai valoroase active ale statului”, a scris Ciolacu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El spune că „nicio ţară civilizată nu şi-a vândut companiile strategice pe nimic atunci când piaţa este la pământ”.

„Numai Cîţu Vânzătorul vrea să vândă România la bucată pentru profiturile prietenilor săi! Planul lor e clar. De asta l-au recuperat la Guvern şi pe autorul tentativei eşuate de privatizare a sănătăţii. Nu vă jucaţi cu focul! Nu veţi privatiza nimic legat de viaţa şi viitorul ţării”, conchide preşedintele PSD.


Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...