E oficial. Acord nuclear SUA – Arabia Saudită
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/nuclear-758493485765894032.jpg)
Într-un comunicat, secretarul american pentru energie, Chris Wright, a declarat că acordul „pune bazele juridice pentru un parteneriat de zeci de ani” care vizează „consolidarea relaţiilor comerciale dintre SUA şi Arabia Saudită, asigurând prosperitatea pe plan intern şi securitatea aliaţilor noştri din străinătate”.
Acordul de parteneriat între cele două ţări va permite „dezvoltarea exporturilor americane de tehnologii nucleare” şi „va crea locuri de muncă bine plătite în Statele Unite”, se arată în document.
Acesta deschide calea pentru construirea de centrale nucleare în Arabia Saudită, care depinde în prezent de centrale pe gaz şi petrol pentru producţia de electricitate, scrie Agerpres.
Acordul a fost semnat de Chris Wright şi de omologul său saudit, prinţul Abdulaziz bin Salman. El urmează să fie înaintat pentru aprobare Congresului SUA, dar nu se aşteaptă ca Congresul, cu majoritate republicană, să se opună implementării sale.
Anunţul are loc în contextul reluării conflictului armat dintre Statele Unite şi Iran, rivalul Riadului.
Intrând în război alături de Israel la sfârşitul lunii februarie, SUA şi-au declarat intenţia de a împiedica definitiv Teheranul să dobândească arme nucleare. Republica Islamică neagă această intenţie, dar îşi apără dreptul la energie nucleară civilă.
Presa americană relatase semnarea acordului cu Arabia Saudită mai devreme în cursul zilei.
Contactat de AFP, producătorul american de reactoare nucleare Westinghouse Nuclear nu a răspuns imediat.
Însă directorul său general, Dan Sumner, a reacţionat la CNBC, numind acordul o „etapă importantă” şi afirmând că acesta va consolida securitatea energetică şi va creşte oportunităţile pentru industria americană.
La rândul său, senatorul democrat Chris Murphy a deplâns faptul că acordul riscă „să declanşeze o cursă nucleară în regiune, descurajând şi mai mult Iranul să îşi limiteze propriul program nuclear”.
Într-un mesaj postat pe X, el îl consideră „o dovadă suplimentară că Trump nu este deloc serios în ceea ce priveşte încheierea unui acord nuclear cu Iranul”.
Potrivit Wall Street Journal, o clauză prevede că firme americane vor construi o instalaţie de îmbogăţire a uraniului în Arabia Saudită dacă un studiu comun stabileşte că acest lucru este justificat.
În comunicatul său, Ministerul american al Energiei a subliniat respectarea „celor mai înalte standarde de siguranţă nucleară şi de neproliferare”