E oficial – Eugen Tomac este premierul propus de Nicușor Dan. Cinci lucruri speciale despre cine este cel care are şanse mari să fie noul prim-ministru

04 06. 2026
Tomac 2

Eugen Tomac a fost propus de preşedintele Nicuşor Dan pentru funcţia de premier al României. Anunţul a fost făcut azi, joi, 4 iunie 2026. Președintele a făcut anunțul în prezența lui Eugen Tomac.

 

Declarațiile președintelui

„Desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma guvernul din poziția de prim-ministru. E un moment important și e important să spun câteva lucruri înainte de a vorbi de ce vom face, de unde am pornit și unde suntem azi.

În mai 2025, românii au avut alegeri, au ieșit în număr mare la vot, au votat mai mult negativ decât pozitiv pentru că aveau două frici, două temeri. Prima temere, că direcția pro-occidentală a României poate să fie pusă în discuție, și a doua temere economică, de destabilizare financiară, scădere de rating, retragere de bani din România, creștere de rate, inflație pe scurt, o cădere bruscă a economiei României care să poată să-și revină într-un interval de câțiva ani.

În iunie 2025, patru partide și minoritățile au format o coaliție și și-au asumat împreună guvernarea. La un an după acest moment, pe cele două chestiuni pe care le-am menționat, imaginea externă a României și încrederea partenerilor în România sunt mult mai bune decât în urmă cu un an, la fel și situația financiară.

Numai că, în timpul acestui proces, au apărut tensiuni între partidele de coaliție, tensiuni care s-au amplificat, și am ajuns din păcate ca pentru mulți politicieni să prevaleze interesul de partid interesului național pe care cu toții l-am asumat în urmă cu un an.

S-a ajuns să pară, subliniez, să pară, că o parte din societatea românească este mai interesată de cum se termină aceste răfuieli politice decât care sunt politicile României ca stat.

S-a ajuns inclusiv la punctul în care pare normal ca exact forțele politice împotriva cărora românii s-au mobilizat în urmă cu un an să fie invitate să facă parte din actul de guvernare.

Eu cred că o astfel de atitudine este irațională și contravine acelui interes național pe care românii l-au definit în număr așa de mare în mai 2025.

Cine este de vină că această coaliție a funcționat așa cum a funcționat? Este foarte bine că am avut această dezbatere amplă în societate. Asta e democrația: oamenii evaluează, dezbat și își fac o opinie, o percepție despre ce au făcut partidele care le-au cerut sau cărora le-au dat votul. Desigur că această dezbatere va continua.

Eu cred că în momentul acesta este important să vedem viitorul mai mult decât ce s-a întâmplat până acum. Și pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească prin discuții individuale cu aceste partide să ducă România în direcția pe care o doresc românii.

Asta înseamnă direcție pro-occidentală, păstrarea stabilității financiare, și aici avem finalizarea cât mai bună a PNRR până la final de august și definirea bugetului pe 2027. Românii își doresc reforma instituțiilor statului, digitalizare și, evident, românii își doresc limitarea corupției.

Cine este de vină că această coaliție a funcționat așa cum a funcționat? Este foarte bine că am avut această dezbatere amplă în societate. Asta e democrația: oamenii evaluează, dezbat și își fac o opinie, o percepție despre ce au făcut partidele care le-au cerut sau cărora le-au dat votul. Desigur că această dezbatere va continua.

Eu cred că în momentul acesta este important să vedem viitorul mai mult decât ce s-a întâmplat până acum. Și pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească prin discuții individuale cu aceste partide să ducă România în direcția pe care o doresc românii.

Asta înseamnă direcție pro-occidentală, păstrarea stabilității financiare, și aici avem finalizarea cât mai bună a PNRR până la final de august și definirea bugetului pe 2027. Românii își doresc reforma instituțiilor statului, digitalizare și, evident, românii își doresc limitarea corupției”, a declarat președintele Nicușor Dan.

 

Declarațiile premierului desemnat

„Este o onoare și responsabilitate această desemnare de a forma viitorul guvern al României. Primesc încrederea dvs. cu recunoștință și cu gândul la toți cetățenii României.

Înțeleg din plin contextul dificil prin care trecem, cunosc așteptările românilor și sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim împreună.

Viziunea mea este clară. România se află într-un moment care cere, înainte de orice, responsabilitate. Doar așa putem oferi României direcția clară de care avem nevoie”, a spus premierul desemnat.

Noul candidat pentru funcția de premier a anunțat că va propune un guvern de tehnocrați și nu unul politic.

Potrivit Constituţiei, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Eugen Tomac deținea funcțiile de consilier prezidențial și președinte al Partidului Mișcarea Populară. Potrivit informațiilor prezentate de RomâniaTV, Tomac și-a dat ieri seară demisia din PMP.

Cinci lucruri speciale despre posibilul premier al României. Eugen Tomac s-a născut în Ucraina (URSS), nu are casă în România, bagă bani în cripto și conduce o Dacia Sandero

Cinci lucruri speciale despre posibilul premier al României. Eugen Tomac, consilierul președintelui Nicușor Dan considerat favorit pentru nominalizarea drept premier, are un istoric special. Dacă ar fi să nominalizăm doar câteva dintre caracteristicile care îl particularizează în sfera politică autohtonă putem aminti, de exemplu, că nu are casă în România, deși are două apartamente în Belgia, investește substanțial în criptomonede și conduce, pe lângă un Audi Q5, o Dacia Sandero din 2020. El este, practic, o creație politică a lui Traian Băsescu, adus în Parlamentul European de USR.

Eugen Tomac s-a născut în Ucraina, a trăit în Republica Moldova și a devenit cunoscut politic în România, mai ales sub aripa fostului președinte Traian Băsescu. El este în prezent consilier prezidențial și președinte al PMP, partidul construit pentru Traian Băsescu dupe ce acesta nu a mai fost președinte. Tomac este și europarlamentar, ales pe liste USR, cu care PMP a avut o alianță la alegerile din 2024. El face, astfel, parte din grupul Renew Europe, condus inițial de către Dacian Cioloș, fondatorul partidului REPER, fost președinte USR. Mai important, însă, el este principalul nume vehiculat drept propunerea președintelui Nicușor Dan pentru funcția de premier.

Iată cinci lucruri inedite despre Tomac:

  • Nu are nicio casă în România, deși deține două terenuri, dar are două apartamente în Belgia, unul la Bruxelles și unul la Charleroi
  • La nivelul anului 2024 avea peste 25.000 de euro investiți în criptomonede
  • Avea de încasat, tot în 2024, peste 100.000 de euro de la PMP, cel mai probabil pentru că a împrumutat partidul pentru alegeri
  • Conduce, pe lângă un Audi Q5, o Dacia Sabdero din 2020
  • S-a născut în fosta URSS, în Ucraina.

Deține „Vocația Spiritului Balcanic”

Eugen Tomac s-a născut în 1981 în satul Babele, comuna Sofian-Trubaiovca, din raionul Ismail, regiunea Odessa, în fosta Republică Sovietică Socialistă Ucraineană. El a venit în România la 17 ani, printr-un program de burse oferit de Guvernul României etnicilor români din jurul graniţei. Şi-a început cariera în calitate de jurnalist la publicaţii precum Ziua, Confluenţe, Radio România Cultural, TVR sau revista „Magazin Istoric”.

În perioada 2005-2008, în mandatul de președinte al lui Traian Băsescu, Eugen Tomac a lucrat în Administrația Prezidențială tot consilier pe probleme legate de românii de pretutindeni.

În 2008, a candidat fără succes pentru un post de deputat din partea Partidului Democrat Liberal. Din 2009, a fost secretar de stat în guvernele Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu şi s-a ocupat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în perioada în care a fost simplificată procedura de redobândire a cetăţeniei române pentru cetăţenii din Republica Moldova. În 2012, a fost numit în funcția de consilier de stat la Departamentul Relații Internaționale și Politici Europene din cadrul Administrației Prezidențiale. Tot din 2012, a fost ales deputat în Parlamentul României din partea PDL, unde a rămas pentru două mandate.

Eugen Tomac a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti în 2003, iar din 2006 s-a înscris la doctorat la aceeaşi facultate, însă nu a finalizat vreo lucrare de cercetare.

Potrivit Hotnews, în CV-ul postat pe pagina Parlamentului European, Tomac a menţionat, la capitolul „decoraţii”, premiul „Vocația Spiritului Balcanic”, acordat de revista Balcanii și Europa, Ordinul „Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruință” al Mitropoliei Basarabiei şi medalia comemorativă „Dimitrie Cantemir”, Fundația Culturală „Magazin Istoric”.

Eugen Tomac este, în prezent, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, după un proces în care şefia partidului a fost disputată de alt consilier al preşedintelui Nicuşor Dan, Cristian Diaconescu, coordonatorul Administraţiei Prezidenţiale.