E oficial: Hidroelectrica a semnat un memorandum de cooperare cu firma austriacă Verbund

Hidroelectrica împreună cu Verbund Hydro Power GmbH, au semnat un memorandum de cooperare între cele două companii,prin care părțile își exprimă voința pentru dezvoltarea în comun de proiecte, implementarea de soluții de proiectare, de construire și echipare bazate pe cele mai noi soluții și tehnologii în domeniul energetic, se arată într-un comunicat al companiei româneşti.
Economica.net - mar, 23 oct. 2018, 08:50
E oficial: Hidroelectrica a semnat un memorandum de cooperare cu firma austriacă Verbund

Informaţia despre acordul dintre cele două companii a fost publicată de noi, încă de luna trecut. Detalii, mai jos:

Hidroelectrica încheie un acord cu austriecii de la Verbund: digitalizare şi finalizarea unor hidrocentrale neterminate

„De asemenea, actul stipulează transferul de informații și know-how privind modalitățile de dispecerizare a energiei, operarea centralelor fără personal (prin centre de control), optimizarea activității de mentenanță și reparații, precum și implementarea soluțiilor și tehnologiilor inovatoare pentru punerea în aplicare a directivelor Uniunii Europene în domeniul protecției mediului, inclusiv asigurarea conectivității longitudinale a cursurilor de apă”, se arată în comunicatul Hidroelectrica.

Verbund Hydro Power GmbH este cea mai importantă companie de utilități din Austria și unul dintre cei mai mari productori de energie hidroelectrică din Europa.

Compania austriacă are o vastă experiență în domeniul dezvoltării și operării de centrale electrice, precum și un remarcabil know-how în zona producerii de energie atât din sursă hidro, cât și din resurse regenerabile în general, mai arată comunicatul.

La rândul său, Hidroelectrica este cea mai mare companie producătoare de energie electrică din România, una dintre cele mai profitabile companii din Europa de Est și are, de asemenea, un istoric relevant în exploatarea centralelor hidroelectrice.

„Faptul că directoratul Hidroelectrica – în integralitatea sa, a semnat – alături de directorii generali ai Verbund Hydro Power GmbH, dl Karl Heinz Gruber și dl Michael Amerer, memorandul de cooperare certifică interesul real al ambelor societăți pentru dezvoltarea unor proiecte cu valoare adăugată mare. Practic, două companii foarte puternice decid astăzi să pună în comun resursele de know-how și să lucreze în echipă la identificarea și ulterior implementarea unor proiecte viabile de dezvoltare. Vedem în colaborarea cu Hydro Power GmbH o reală oportunitate, de pe urma căreia ambele companii vor avea cu siguranță de câștigat.” – a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.

Încheierea memorandumului a fost avizată de Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica.

Verbund operează hidrocentrale cu o putere instalată de 7.700 MW. În România, Verbund a construit şi operează un parc eolian de 226 MW, situat în Dobrogea.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...