E oficial. Mai mulți bani pentru păgubiții Euroins și City Insurance. Cresc substanțial sumele încasate de FGA, fondul care garantează plata daunelor

14 06. 2023
asigurare masina, rca

Este vorba, cel mai probabil, despre norma care pune în practică modificările aduse recent la legea de funcționare a Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), prin care se introduce o contribuție specială de 3% din Primele Brute Încasate de asigurătorii din România. Contribuția este, de fapt, o formă de împrumut, având în vedere că legea prevede că cei 3% vor fi restituiți de către FGA asigurătorilor atunci când situația financiară se va stabiliza.

Se introduce o „Contribuţie specială percepută de la asigurători, în cazul în care Fondul gestionează situaţii de insolvenţă pentru care se estimează că se vor plăti sume care depăşesc disponibilităţile Fondului… Prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (2), contribuţiile speciale datorate şi virate în contul Fondului se vor restitui asigurătorilor atunci când disponibilităţile Fondului sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări şi pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege; Fondul nu datorează dobânzi aferente contribuţiilor speciale încasate „, prevede Legea 213/2015, forma modificată prin OUG 102/2021, aprobată prin Legea 112/2023. Legea este în vigoare din 12 mai.

AICI despre pașii pe care trebuie să îi urmeze păgubiții Euroins pentru a încasa banii de la FGA, fie că sunt terți, fie că sunt clienți

Cât va încasa în plus FGA

Amintim că, potrivit legii, toți creditorii de asigurări ai societăților intrate în faliment sunt despăgubiți de FGA, în limita a 500.000 de lei per creanță. Creditori de asigurări sunt în principal șoferii păgubiți în accidente auto provocate de clienți cu RCA la societățile falimentare, însă în aceeași categorie sunt și clienți ai societăților falimentare care vor să li se restituie partea din primă rămasă în vigoare.

Un calcul simplu, fără pretenții de analiză, arată că sumele încasate de FGA în plus, până la finalul acestui an, ar putea ajunge până la 300 de milioane de lei. Calculul nostru se bazează pe valoarea PBS din 2022, adică 16,5 miliarde de lei, la care am adăugat un avans de 15-20%, destul de probabil dacă ne uităm la evoluțiile din prima parte a acestui an. Ar însemna că, în jumătate de an, primele încasate vor merge spre 10 miliarde de lei, iar dacă măsura va aplicare începând cu 1 iunie, cei 3% din contribuția specială ar aduce în plus circa 300 de milioane de lei. Cheltuielile estimate doar pentru falimentul Euroins se ridică la peste 1 miliard de lei, în total, însă procedura se va întinde pe mai mulți ani.