E oficial – PPC şi Metlen vor construi instalaţii de stocare a energiei electrice în România, Bulgaria şi Italia. Comisia Europeană a dat undă verde pentru înfiinţarea unei firme mixte

26 05. 2026
Grecia fotovoltaice ppc 4

Tranzacţia se referă în principal la exploatarea unor instalaţii de stocare a energiei electrice pe bază de baterii în Bulgaria, Italia şi România, scrie Agerpres.

Executivul comunitar a concluzionat că tranzacţia notificată nu ar ridica probleme de concurenţă, având în vedere poziţia combinată limitată a societăţilor pe piaţă care rezultă din tranzacţia propusă. Tranzacţia notificată a fost examinată în cadrul procedurii simplificate de examinare a concentrărilor economice.

În luna martie, PPC şi Metlen au semnat un Acord de Joint-Venture (JVA) pentru înfiinţarea unei societăţi mixte în care fiecare parte va deţine o participaţie de 50%. Scopul societăţii mixte este dezvoltarea, construcţia şi operarea unui portofoliu de proiecte BESS (Sisteme de stocare a energiei în baterii) cu o capacitate de până la 1.500 MW / 3.000 MWh în România, Bulgaria şi Italia, dintre care 1.000 MW sunt preconizaţi să fie implementaţi în următoarele 12 luni.