E oficial: Statul a semnat acordul de asociere cu Iulius pentru proiectul imobiliar de 815 de milioane de euro de la Constanța

14 09. 2023
oil terminal iulius

„Un teren de 38 de hectare proprietatea Oil Terminal (OIL), societate pe acțiuni, din care Ministerul Energiei detine 87,75%, teren care a găzduit spații de depozitare a produselor petroliere și pe care nu s-a mai desfășurat activitatea de baza de peste 10 ani, este redat orașului ca o zonă urbană sustenabilă și accesibilă pentru intreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică, turistică, socială și culturală a orașului Constanța. Pe lângă investiția, estimată de dezvoltator la peste 815 milioane de euro, în valorificarea terenului ca proiect ce integrează grădini urbane ample, birouri, zona de shopping și divertisment, facilități educaționale și culturale, dar și o infrastructură integrată pentru susținerea mobilității și conectivității, Iulius va achita catre Oil Terminal o taxă anuală indexabilă de superficie de 2 milioane de euro”, se arată într-un anunț emis Bursei de la București.

Dezvoltatorul va achita o taxă de superficie de două milioane de euro/an, la termenele negociate de părți. Durata contractului este de 99 de ani cu posibilitatea prelungirii in conformitate cu prevederile legale aplicabile.

„Încurajăm toate companiile din portofoliul Ministerului Economiei să încheie astfel de parteneriate, într-un mod competitiv și transparent și să contribuie astfel la bunăstarea românilor prin crearea de locuri de muncă și prin creșterea calității vieții”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

Pe 1 septembrie, acționarii Oil Terminal au aprobat asocierea cu Iulius pentru dezvoltarea acestui proiect. De un parteneriat cu statul a fost interesat și dezvoltatorul Prime Kapital.

În primă etapă se va trece la ecologizarea terenului. Iulius și-a asumat stingerea obligațiilor de mediu cu privire la teren și ecologizarea acestuia. Acesta a fost și un criteriu definitori de selecție. Reintroducerea terenului în circuitul economic va fi realizată prin construirea unui proiect de regenerare și dezvoltare urbană de către Iulius.

Societatea Oil Terminal este situată în Portul Constanţa şi este cel mai mare terminal pentru import/export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice la nivel naţional. Principalele servicii realizate sunt: primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, păcurii, produselor petroliere, petrochimice şi chimice lichide pentru import, export şi tranzit; efectuarea de încercări fizico-chimice, pentru produsele derulate; efectuarea de încercări fizico-chimice pentru terţi, în laboratoarele proprii; efectuarea de reparaţii şi întreţineri pentru instalaţiile şi utilajele aflate în dotare.

Acţiunile societăţii se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti, categoria I, din ianuarie 1998. Principalul acţionar este Statul român, prin Ministerul Energiei.