E.On Energie România va deveni oficial producător de energie electrică, urmează să ia licență

E.On Energie România urmează să ia licență de exploatare comercială pentru o centrală fotovoltaică dezvoltată la o fabrică din Arad a gigantului auto Webasto, cu care a semnat un PPA pe 15 ani.
Mihai Nicuţ - lun, 13 oct. 2025, 10:31
E.On Energie România va deveni oficial producător de energie electrică, urmează să ia licență

“Proiect de decizie și raport privind acordarea licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice, societăţii E.ON ENERGIE ROMANIA S.A”. Aceasta este una dintre deciziile pe care urmează să le adopte Comitetul de Reglementare ar ANRE în ședința sa din 15 octombrie.

Compania, care este unul dintre marii furnzori de energie electrică și gaze, nu avea până acum și licență de producător de energie electrică. Îi trebuie pentru că, în acest an, E.ON Energie România a devenit producător de energie verde în urma finalizării construcției unei centrale fotovoltaice pentru fabrica Webasto din Arad, în baza unui contract de achiziție de energie pe termen lung (PPA) pe 15 ani.

Proiectul a constat în construirea unui sistem fotovoltaic format din 3.360 module de 460 W în perimetrul unității deținute de Webasto în comuna Zimandu Nou, județul Arad, puterea centralei fiind de 1.545,60 kWp.

Centrala fotovoltaică aduce mai multe beneficii pentru Webasto România, care își va acoperi 23% din necesarul anual de energie electrică, reducând anual emisiile de CO2 cu circa 467,74 de tone.

Webasto, un important furnizor global de sisteme pentru industria auto, își concentrează în mod constant eforturile asupra sustenabilității și contribuie activ la tranziția energetică în producție, spunea compania în luna februarie.

„Dorim să ne dezvoltăm tot mai mult pe zona de contracte de tip Power Purchase Agreement (PPA), iar parteneriatul cu Webasto este un prim pas în această direcție. Prin acest parteneriat și cele ce vor urma curând ducem mai departe angajamentul de a-i sprijini pe partenerii noștri în demersul lor de a deveni mai sustenabili, utilizând mai multă energie verde, și de a aduce plusvaloare business-ului lor prin diminuarea expunerii la volatilitatea prețurilor din piața de energie electrică”, declara atunci Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.

„Conceptul PPA este perfect aliniat cu obiectivele de sustenabilitate ale Webasto România. Angajamentul pentru un preț fix al energiei verzi pe o perioadă îndelungată ne oferă o bază solidă pentru planificare și ne ajută să ne aliniem la valorile companiei”, afirma și Koehler Philipp, directorul Webasto România.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice, având un portofoliu format din circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.

Webasto este unul dintre cei mai mari 100 de furnizori ai sectorului auto la nivel mondial.  Printre clienții Webasto se numără producători de autoturisme, vehicule comerciale și ambarcațiuni, precum și dealeri și clienți finali. La fabrica sa din Arad, România, fondată în 2008, Webasto produce sisteme de acoperiș pentru diferiți clienți europeni, pe mai multe linii de producție ultramoderne.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...