E&Y: Investitorii presează sectorul bancar pentru generarea de profit, în 2014

Economica.net
21 01. 2014
bani_euro_457432__04228600

‘Multe dintre reformele pe care băncile trebuie să le adopte vor fi costisitoare atât din punctul de vedere al implementării, cât şi din cel al menţinerii pe termen lung. Drept urmare, impactul asupra costurilor necesare derulării afacerii va fi chiar mai mare în 2014. Investitorii ar putea accepta un randament mai scăzut ajustat la risc în cazul băncilor mai sigure, dar chiar şi acest randament trebuie să depăşească nivelul costului capitalului propriu, estimat la o medie de aproximativ 10-12%’, a comentat Steven Lewis, EY Global Banking Analyst Leader.

În ceea ce priveşte economiile emergente, din aceste zone investitorii aşteapră randamente mai mari având în vedere riscurile sporite. ‘Din păcate, în cazul României, acest lucru a fost confirmat în ultimii 10-12 ani prin volatilitatea mare a profiturilor băncilor, comparativ cu cel generat de operaţiunile aceloraşi grupuri în economiile mai stabile. Folosesc această comparaţie pornind de la faptul că apetitul pentru risc, practicile de creditare, expertiza etc. tind să fie aliniate în cadrul unui grup bancar’, spune Gelu Gherghescu, Partener EY România.

Pentru a-şi transforma modelul de business, astfel încât ţinta unei creşteri de două cifre a profitabilităţii capitalurilor proprii să fie credibilă, multe bănci vor fi nevoite să formeze alianţe, fie cu alte bănci fie, în unele cazuri, cu alte companii non-financiare. ‘Se pot vedea deja în piaţă alianţe ale câtorva bănci cu jucători inovatori, cum ar fi cei care derulează operaţiuni de creditare de la persoană la persoană’, se precizează în studiul citat.

Perspectivele economiei mondiale au denevit pozitive, în opinia experţilor Ernst&Young, odată cu ieşirea din recesiune a Marii Britanii şi a economiilor din Zona Euro, dar şi cu diminuarea temerilor referitoare la o scădere dramatică a creşterii economice a Chinei. ‘De asemenea, se văd unele reforme în industria bancară, în care se întrevăd tentative de liberalizare a ratelor de creditare din China. Se aşteaptă o continuare a acestor reforme şi în 2014’, se mai arată în studiul citat.

În Europa, băncile au cunoscut evoluţii mai puţin favorabile, afectate de criza datoriilor suverane din Zona Euro care a stopat procesul de revenire economică în regiune. ‘Cele mai multe bănci de pe pieţele dezvoltate au reuşit să implementeze anumite măsuri de restructurare, prin urmare activele cu expunere mare la risc s-au diminuat. S-a renunţat la linii de business care nu ţineau de activitatea principală a băncii şi o parte dintre active au fost vândute. Anumite bănci au admis, de asemenea, că nu pot atinge poziţia de lider de piaţă şi şi-au diminuat activitatea pe liniile secundare de business’, precizează experţii Ernst&Young.

La presiunile din partea investitorilor pentru randamente mai mari şi din partea autorităţilor pentru finanţarea economiilor se vor adăuga şi aşteptări mai mari din partea clienţilor, atât de retail cât şi de business. ‘Cerinţele clienţilor evoluează rapid. Băncile sunt, astfel, sub presiunea de a răspunde nevoilor clienţilor care provin atât din pieţele dezvoltate, cât şi din cele emergente pentru a oferi un nivel de servicii şi flexibilitate asemănător cu cele implementate de alte sectoare’, conform studiului Ernst&Young.