FOTO Gigantul american Eaton se extinde în Maramureș: A început construcția celei de-a treia fabrici

Compania americană Eaton, cu afaceri de peste 1,6 miliarde de lei în 2025 pe plan local, a început construcția celei de-a treia fabrici din România. Afacerile consolidate ale Eaton în România au fost anul trecut de peste 370 de milioane de euro.
Andrada Ghira - lun, 13 iul. 2026, 15:45
FOTO Gigantul american Eaton se extinde în Maramureș: A început construcția celei de-a treia fabrici

Eaton a început construcția celei de-a treia fabrici a companiei în județul Maramureș. Este vorba despre o unitate unde se vor produce componente electronice destinate sectorului energetic și care se construiește în satul Sârbi din comuna Fărcașa, județul Maramureș. Construcția este coordonată de Optim Project Management, care a făcut anunțul.

Lucrările de construcție vor dura opt luni, iar investiția este de șase milioane de euro.

La finalizare, fabrica va avea 2.601 mp spațiu de producție, 1.008 mp spațiu de depozitare și 1.035 mp spațiu tehnic și de asistență.

Noua fabrică va fi dotată cu linii automate și semi-automate pentru prelucrarea metalului și a plasticului, precum și cu echipamente moderne pentru asamblarea produselor electrice. Fabrica va funcționa cu pompe de căldură și va avea panouri fotovoltaice, menite să reducă consumul de energie și impactul asupra mediului.

Eaton

Compania Eaton este specializată în fabricarea aparatelor de distribuție și control al electricității și are peste 2.000 de angajați. Grupul Eaton este prezent în România cu trei companii: Eaton Electric, Cooper Industries și Eaton Electro Producție.

Prin Eaton Electro Producție, subsidiarea locală a gigantului american deține două fabrici în județul Maramureș (Sârbi și Bușag) unde produce tablouri electrice și confecții metalice. Firma a înregistrat în 2025 afaceri de peste 1,6 miliarde de lei, în creștere cu 17% față de 2024.

Eaton Electric, cu puncte de lucru la Iași și București, a raportat afaceri de peste 205 milioane de lei în 2025, în creștere cu 15% față de 2024.

Prin Cooper Industries, Eaton deține la Arad o fabrică specializată în producția de echipamente pentru managementul energiei electrice și componente electronice. Firma a încheiat 2025 cu afaceri de 46,2 milioane de lei, în scădere cu circa 10% față de rezultatul raportat în 2024.

Fondată în 1911, Eaton a fost listată la Bursa din New York (NYSE) de aproape un secol.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...