Ecaterina Andronescu a anunţat achiziţionarea a 2.300 de microbuze şcolare din bugetul MDRP

Economica.net
18 01. 2019
microbuz_scolar_65137100

Ecaterina Andronescu a precizat că Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) va face o analiză pentru a stabili unde vor fi distribuite aceste mijloace de transport.

„În bugetul MDRP, pentru că acolo sunt cuprinse toate investiţiile pentru şcolile noastre, sunt bani pentru 2.300 de microbuze. În aceasta perioadă analizăm la MEN unde vor fi distribuite cele 2.300 de microbuze de transport şcolar, cu prioritate acolo unde ele se impun, ca sa îi putem aduce pe elevi din mediul rural spre urban şi poate chiar din urban spre şcoală”, a declarat Andronescu.

Ministrul a mai precizat că sumele necesare pentru achiziţia celor 2.300 de microbuze sunt prevăzute în bugetul pentru 2019, care urmează sa fie aprobat. Andronescu a mai spus că microbuzele vor fi contractate şi livrate beneficiarilor chiar în cursul acestui an şcolar.