Echipa Dacia Sandriders a încheiat faza inițială de testare pentru raliul Dakar din iarna viitoare

Echipa Dacia Sandriders a încheiat faza inițială de testare pentru raliul Dakar, competiție la care va participa pentru prima dată în ianuarie 2025.
Robert Stan - J, 06 iun. 2024, 11:21
Echipa Dacia Sandriders a încheiat faza inițială de testare pentru raliul Dakar din iarna viitoare

După o verificare a sistemelor la Millbrook Proving Ground din Marea Britanie, echipa Dacia Sandriders a petrecut patru zile la baza Sweet Lamb din Țara Galilor pentru prima sesiune de teste în condiții reale. Echipa s-a deplasat apoi în Sudul Franței, la Château de Lastours, pentru încă patru zile de probe intense, unde cele trei echipaje au avut ocazia să testeze Sandrider, echipat cu anvelope BF Goodrich, pe un traseu stâncos și dificil.

Cristina Gutiérrez s-a aflat la volanul Sandrider pentru două zile de probe în Țara Galilor, înainte ca Sébastien Loeb, de nouă ori campion mondial de raliuri, să continue programul de testare.

„A fost incredibil să văd Dacia Sandrider în acțiune și să parcurg primii kilometri la volanul ei. Mă simt foarte confortabil în mașină și asta mă ajută să mă adaptez la categoria T1+ care este destul de diferită de categoria T3 în care am evoluat până acum. Au mai rămas multe zile de testare, dar per total suntem foarte mulțumiți de munca echipei. Nu am putea cere mai mult de la mașină în acest stadiu de dezvoltare și sunt foarte impresionată de nivelul de performanță al Daciei Sandrider”, a declarat Gutiérrez, pilotul spaniol al Dacia Sandriders.

Nasser Al-Attiyah, multiplu câștigător al Raliului Dakar, a evaluat pentru prima dată potențialul Sandrider la baza Château de Lastours timp de două zile. Sébastien Loeb a revenit în cockpit pentru o zi și jumătate, în timp ce Cristina Gutiérrez a încheiat sesiunea de teste din Sudul Franței.

„Prima mea experiență la volanul Sandrider a avut loc săptămâna trecută pe traseul solicitant al domeniului Château de Lastours și am fost foarte impresionat. Sandrider mi s-a părut ușor de condus, rapid și puternic. Am parcurs 270 de kilometri în prima zi și încă pe atât în cea de-a doua. Nu au fost niciun fel de probleme și atât eu, cât și copilotul ne-am simțit foarte bine în mașină. Este un lucru de bun augur pentru următoarele teste și abia aștept să merg în Maroc”, a declarat și qatarezul Nasser Al-Attiyah.

Tiphanie Isnard, directorul echipei Dacia Sandriders, a confirmat că faza inițială de testare a depășit așteptările, cu foarte puține probleme întâmpinate atât de cele trei echipaje, cât și de echipa tehnică.

„Testele au decurs foarte bine. Am petrecut o zi în Regatul Unit și două zile în Franța. Am lucrat la suspensie și la diferențial pentru a găsi un echilibru bun al mașinii și sunt foarte mulțumit de rezultat. Motorul a mers grozav de la bun început și nu am avut probleme cu mașina. Este prima dată când conduc o mașină atât de bine pregătită încă de la primele rulări și abia aștept să continuu testele în Maroc”, a menționat Sebastian Loeb, pilotul francez al echipei Dacia.

Echipa se pregătește acum pentru următoarea sesiune de dezvoltare programată în Maroc în perioada 28 iunie – 5 iulie. Sandrider va fi pus la încercare pe un teren asemănător cu cel al Raliului Dakar, runda de deschidere a Campionatului Mondial FIA de Rally Raid din Arabia Saudită, care va fi organizat în perioada 3-17 ianuarie 2025.

În acest context, Philip Dunabin, directorul tehnic al Dacia Sandriders a explicat că „până acum, totul a decurs surprinzător de bine, fără probleme serioase. Am reușit să validăm toate elementele de bază ale motorului, am lucrat mult mai mult decât era de așteptat la setările suspensiei și au fost revizuite setările diferențialului. Suspensiile au beneficiat de o atenție specială, nu numai în timpul testării de la Sweet Lamb, ci și în cursul rulajelor solicitante de la Château de Lastours. În continuare mai avem mult de lucru pentru a face ultimele ajustări și pentru a pregăti mașina pentru competiție. În timpul testării, am constatat că există încă unele mici probleme legate de instalarea echipajului în mașină, aspect pe care trebuie să-l îmbunătățim, dar aceasta se va rezolva înainte de următoarea noastră sesiune de teste din Maroc. Sentimentul general este, în orice caz, unul pozitiv. Acum toată lumea lucrează din plin la pregătirile pentru Maroc și suntem foarte nerăbdători să ne continuăm testele pentru Dakar acolo”.

Citește și:
– Dacia a prezentat vehiculul cu care va debuta la Raliul Dakar: Sandrider

Te-ar mai putea interesa și
INS: Afacerile din comerţ au crescut uşor, cu 1,6%, în primele zece luni din 2025
INS: Afacerile din comerţ au crescut uşor, cu 1,6%, în primele zece luni din 2025
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de......
România, printre cele mai mari creșteri lunare ale înmatriculărilor de mașini noi din UE în noiembrie, dar, în total, piața rămâne pe minus
România, printre cele mai mari creșteri lunare ale înmatriculărilor de mașini noi din UE în noiembrie, dar, în total, ...
Raportul ACEA cu privire la înmatriculările de mașini noi din noiembrie arată o creștere a pieței auto cu 35,6%, însă ...
Băncile europene de investiţii nu reuşesc să profite de turbulenţele create de taxele vamale americane – Reuters
Băncile europene de investiţii nu reuşesc să profite de turbulenţele create de taxele vamale americane – Reuters
Băncile de pe Wall Street şi-au consolidat anul acesta poziţia pe segmentul investiţiilor bancare în Europa, clienţii ...
MApN: Sistemele radar ale MApN au detectat două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean spre Chilia
MApN: Sistemele radar ale MApN au detectat două ţinte aeriene în spaţiul ucrainean spre Chilia
În cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie au avut loc atacuri cu drone efectuate de forţele ruse asupra infrastructurii ...