Echipa de Formula 1 McLaren Racing a fost cumpărată integral de două fonduri de investiții din Bahrein și Abu Dhabi

Fondurile Mumtalakat din Bahrain şi CYVN Holdings din Abu Dhabi au preluat marţi proprietatea integrală a McLaren Racing, într-o tranzacţie care, potrivit unei surse informate, îi evaluează pe campionii mondiali en titre de Formula 1 la 5 miliarde de dolari, scrie Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 03 sept. 2025, 16:44
Echipa de Formula 1 McLaren Racing a fost cumpărată integral de două fonduri de investiții din Bahrein și Abu Dhabi

Un comunicat al McLaren Group a confirmat achiziţionarea tuturor acţiunilor deţinute de MSP Sports Capital, fonduri administrate de O’Connor Capital Solutions, Ares Sports, fondurile Media and Entertainment şi Caspian Funds.

MSP a declarat că termenii tranzacţiei vor rămâne confidenţiali.

Sky News, citând surse, a relatat anterior că vânzarea pachetului de 30% ar evalua echipa la peste trei miliarde de lire sterline (4,05 miliarde de dolari).

O sursă care cunoaşte detaliile a sugerat pentru Reuters că suma este de 5 miliarde de dolari.

Fondul suveran de investiţii din Bahrain, Mumtalakat, va rămâne acţionarul majoritar, iar CYVN, deţinută majoritar de Guvernul din Abu Dhabi, va deţine o participaţie minoritară.

CYVN a creat McLaren Group Holdings în aprilie anul trecut, după finalizarea achiziţiei producătorului de maşini sport McLaren Automotive.

McLaren Racing are echipe în Formula 1, IndyCar şi va intra în Campionatul Mondial de Anduranţă din 2027.

Grupul de investiţii american MSP şi alţii au preluat o participaţie minoritară semnificativă în 2020, când McLaren avea nevoie de fonduri în timpul pandemiei de COVID-19.

Tranzacţia, pentru o participaţie maximă de 33% până în 2022, evalua echipa britanică de curse la 560 de milioane de lire sterline la momentul respectiv.

De atunci, McLaren a devenit o forţă dominantă în acest sport, cucerind titlul constructorilor anul trecut pentru prima dată din 1998 şi fiind pe cale să câştige ambele titluri în acest sezon, Oscar Piastri devansându-l pe Lando Norris.

Directorul executiv al MSP Sports Capital, Jeff Moorad, şi preşedintele Jahm Najafi îşi vor părăsi locurile din consiliul de administraţie al McLaren Racing.

Ares Management a declarat într-un comunicat că veniturile din tranzacţie „vor fi folosite pentru a returna capitalul investitorilor şi pentru a consolida poziţia sa ca investitor experimentat în ecosistemul sportiv”.

Sursa foto: Mclaren.com

Te-ar mai putea interesa și
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării unor părţi din afacerile sale comerciale şi de jocuri video Xbox,......
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei ...
Guvernul britanic a anunţat luni că a sancţionat şapte indivizi şi două institute de cercetare ruseşti acuzate că ...
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor de reparații
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) analizează posibilitatea de a da în judecată constructorul ...
Mark Rutte a promis înaintea începerii summitului de la Ankara contracte de miliarde de dolari pentru întărirea capacităților de apărare ale NATO
Mark Rutte a promis înaintea începerii summitului de la Ankara contracte de miliarde de dolari pentru întărirea capacităților ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a promis luni contracte de ''miliarde de dolari'' pentru a consolida capacităţile ...