Economia Franţei va reveni în 2022 la nivelul de dinainte de izbucnirea pandemiei

Economia franceză va reveni la nivelul anterior pandemiei de coronavirus (COVID-19) la începutul anului viitor, deoarece ridicarea restricţiilor şi accelerarea campaniei de vaccinare stimulează o redresare mai solidă decât s-a estimat în semestrul doi din 2021, se arată într-un raport publicat luni de Banca Franţei, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 14 iun. 2021, 21:56
Economia Franţei va reveni în 2022 la nivelul de dinainte de izbucnirea pandemiei

Banca Franţei a îmbunătăţit prognoza privind evoluţia celei de-a doua economii a zonei euro, care ar urma să înregistreze în 2021 o creştere de 5,8%, faţă de un avans de 5,4% previzionat în martie, după ce cheltuielile şi investiţiile ridicate au ajutat PIB-ul Franţei să depăşească media din zona euro. Pierderea productivităţii în urma crizei este de asemenea mai redusă decât se estima, iar Banca Franţei a revizuit în creştere şi previziunile pentru 2022 şi 2023, la 4,1% şi, respectiv, 2%.

„În ceea ce priveşte ieşirea din criză, economia nu a ajuns încă la acel moment dar accelerează considerabil. Există două motoare de creştere: cheltuielile de consum şi investiţiile, care corespund revenirii încrederii – cheia redresării”, a afirmat guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau.

Impulsionarea redresării zonei euro a provocat o dezbatere în rândul membrilor BCE privind momentul şi modul în care vor fi retrase măsurile de sprijin. Villeroy a declarat că orice discuţii pe acest subiect sunt speculative iar recenta accelerare a inflaţiei, care ar putea determina BCE să înăsprească politica monetară, este doar temporară.

Banca Franţei se aşteaptă acum ca rata inflaţiei în 2021 să se situeze la 1,5%, faţă de un nivel de 1,1% previzionat în martie. Apoi rata inflaţiei ar urma să scadă la 1,2% în 2022 şi în 2023.

Conform datelor publicate luna trecută de Institutul Naţional de Statistică (Insee), declinul PIB-ului Franţei în 2020 a fost de 8%, în timp ce deficitul public s-a situat la 9,2% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunţat postul miercuri......
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...