Economia Germaniei s-a contractat neaşteptat în trimestrul doi din 2024

 PIB-ul Germaniei s-a contractat neaşteptat în trimestrul doi din 2024, după ce a evitat recesiunea la începutul anului, ceea ce indică faptul că cea mai mare economie europeană nu reuşeşte 'să decoleze', în pofida atenuării presiunilor inflaţioniste, arată datele publicate marţi de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmit DPA, Bloomberg şi Reuters.
AGERPRES - mar, 30 iul. 2024, 12:41
Economia Germaniei s-a contractat neaşteptat în trimestrul doi din 2024

În perioada aprilie-iunie 2024, economia germană a înregistrat un declin de 0,1%, comparativ cu primul trimestru din acest an, când a crescut cu 0,2%. Analiştii se aşteptau la un avans de 0,1% în trimestrul doi din 2024. Reculul din perioada aprilie-iunie 2024 vine pe fondul scăderii investiţiilor în echipamente şi clădiri, conform Destatis.

În contrast, economiile din Franţa şi Spania au înregistrat o creştere peste estimări în trimestrul doi din 2024, de 0,3% şi, respectiv, de 0,8%, în timp ce Italia a raportat un avans de 0,2%.

Creşterea inegală din zona euro arată dificultăţile cu care se confruntă oficialii de la Banca Centrală Europeană, care în septembrie vor trebui să decidă dacă economia este suficient de fragilă pentru a justifica o nouă reducere a dobânzii.

În ritm anual, PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,3% în trimestrul doi din 2024, dar în termeni ajustaţi sezonier şi calendaristic, PIB-ul a scăzut cu 0,1%. Anul acesta a fost o zi lucrătoare în plus, în perioada aprilie-iunie 2024. O redresare rapidă a economiei germane nu este aşteptată în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...