Economia Germaniei s-a contractat, probabil, în ultimul trimestru din 2021

Economia germană s-a contractat probabil în trimestrul patru din 2021, deoarece industria a fost afectată de perturbările din lanţurile de aprovizionare, iar consumul a scăzut din cauza temerilor privind extinderea rapidă a variantei Omicron a coronavirusului, se arată în raportul lunar publicat luni de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - lun, 24 ian. 2022, 17:38
Economia Germaniei s-a contractat, probabil, în ultimul trimestru din 2021

Creşterea celei mai mari economii europene a încetinit în toamnă din cauza dificultăţilor de aprovizionare şi a deficitului de semiconductori, chiar dacă consumul a avut o evoluţie relativ bună. Dar consumul gospodăriilor a fost apoi afectat de îngrijorările privind extinderea rapidă a variantei Omicron a coronavirusului.

„Ajustările în comportament şi restricţiile în unele cazuri au avut un impact semnificativ asupra activităţii economice din sectorul serviciilor, în special în decembrie. Economia germană a scăzut probabil uşor în trimestrul patru din 2021”, conform Bundesbank.

Perspectivele privind 2022 par să fie mai luminoase, totuşi. Datele separate publicate luni de compania de analize financiare Markit arată că în ianuarie afacerile din Germania au înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din ultimele patru luni, după ce fabricile au beneficiat de atenuarea perturbărilor din lanţurile de aprovizionare.

Totuşi, va dura mai mult decât se estima până când se vor îmbunătăţi perspectivele inflaţioniste, a apreciat Bundesbank, avertizând că majorarea preţurilor ar putea rămâne „excepţional de ridicată” la începutul lui 2022, din cauza creşterii costurilor cu energia şi a perturbărilor din lanţurile de aprovizionare.

În decembrie, rata inflaţiei în Germania a urcat la 5,7% iar Bundesbank apreciază că rata inflaţiei va rămâne peste ţinta BCE de 2% cel puţin până în 2024.

În raportul său, Bundesbank a informat că în viitor intenţionează să se concentreze mai mult pe climă. „Schimbările climatice şi politica climatică influenţează dezvoltarea generală a economiei şi poate afecta stabilitatea financiară şi preţurile. Aceste evoluţii fac mai dificile îndeplinirea obiectivelor Băncii Centrale”, precizează Bundesbank.

Germania a înregistrat o creştere de 2,7% în 2021, după un declin de 4,6% în primul an al crizei provocate de pandemie, arată datele publicate recent de Oficiul federal de statistică (Destatis).

Pandemia continuă să afecteze toate sectoarele economiei germane, noile restricţii având impact în special în retail, iar perturbările din lanţurile globale de aprovizionare şi deficitul de semiconductori au lovit semnificativ industria.

Principalele motoare ale creşterii din 2021 au fost exporturile şi cheltuielile publice masive, care au atenuat impactul pandemiei.

Anul 2021 s-a încheiat într-o notă pesimistă, iar conform datelor preliminare economia a înregistrat un declin între 0,5% şi 1% în ultimul trimestru din 2021 faţă de precedentele trei luni.

Estimările analiştilor pentru 2022 variază de la o creştere de 3,5% la 4%, pe fondul majorării consumului şi al sporirii investiţiilor companiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul IKEA aduce bani în România: finanțează cu încă 28,5 milioane de euro parcul solar de la Butimanu
Grupul IKEA aduce bani în România: finanțează cu încă 28,5 milioane de euro parcul solar de la Butimanu
Ingka Investments, divizia de investiții a grupului suedez Ingka, proprietarul magazinelor IKEA, a efectuat o nouă majorare de capital de 28,5 milioane de euro pentru subsidiara locală pentru......
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia e definitivă
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia e definitivă
Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri contestaţia DIICOT şi a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării ...
PMB anunță că a finalizat lucrările din șantierul de pe Bulevardul Chișinău
PMB anunță că a finalizat lucrările din șantierul de pe Bulevardul Chișinău
Şantierul a fost închis pe Bulevardul Chişinău iar modernizarea şinelor de tramvai pe Lotul 9, pe unde trece 36, este ...
Premieră pe piața pensiilor private din România. Compania de asigurări NN integrează un ETF administrat activ în fondul Global Opportunities
Premieră pe piața pensiilor private din România. Compania de asigurări NN integrează un ETF administrat activ în fondul ...
Societatea de asigurări NN a anunțat astăzi că începând cu 2 noiembrie 2026 va introduce Goldman Sachs Alpha Enhanced ...