Economia mondială urmează să performeze mai bine în acest an decât se estima în urmă cu câteva luni – OCDE

Economia mondială urmează să performeze mai bine în acest an decât se estima în urmă cu câteva luni, în condiţiile în care îmbunătăţirea prognozelor referitoare la SUA va contracara slăbiciunile din zona euro, a anunţat luni Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 05 feb. 2024, 13:38
Economia mondială urmează să performeze mai bine în acest an decât se estima în urmă cu câteva luni - OCDE

Conform noilor prognoze publicate luni, economia mondială ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, faţă de avansul de 2,7% preconizat în luna noiembrie a anului trecut de OCDE. Previziunile de creştere pentru 2025 au fost lăsate nemodificate la 3%, an în care se aşteaptă ca economia mondială să fie impulsionată de reducerile de dobândă ale marilor bănci centrale, pe măsură ce presiunile inflaţioniste se calmează.

Economia americană, cea mai mare economie a lumii, ar urma să înregistreze un avans de 2,1% în 2024 şi unul de 1,7% în 2025, pe măsură ce inflaţia redusă conduce la creşterea salariilor şi reducerea dobânzilor, susţine OCDE. Organizaţia cu sediul la Paris şi-a îmbunătăţit semnificativ estimările referitoare la performanţele economiei americane în 2024, de la 1,5% anterior la 2,1% în prezent, în schimb cele pentru 2025 au fost lăsate neschimbate.

În schimb, în ceea ce priveşte economia chineză, a doua economie a lumii, care se confruntă cu probleme pe piaţa imobiliară şi o încredere scăzută a consumatorilor, OCDE mizează pe o încetinire a ritmului de creştere, de la 5,2% în 2023, până la 4,7% în 2024 şi la 4,2% în 2025, toate nemodificate comparativ cu previziunile anterioare din luna noiembrie.

În ceea ce priveşte zona euro, OCDE se aşteaptă ca performanţele slabe ale Germaniei şi Franţei să afecteze creşterea economiei zonei euro. Organizaţia şi-a revizuit în jos previziunile de creştere pentru zona euro în acest an până la 0,6%, de la 0,9% cât estima în noiembrie, iar pentru 2025 şi-a revizuit estimările de creştere până la 1,3%, de la 1,5% cât estima anterior.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a avertizat că tensiunile actuale din Marea Roşie ar putea crea noi presiuni inflaţioniste. Organizaţia a estimat că persistenţa creşterii costurilor cu transporturile maritime ar putea adăuga 0,4 puncte procentuale la inflaţia preţurilor de consum.

„Este prea devreme să fim siguri că episodul inflaţionist care a început în 2021 se va încheia în 2025. Politica monetară trebuie să rămână prudentă pentru a se asigura că presiunile inflaţioniste sunt ţinute sub control”, se precizează în noile previziuni publicate luni.

Înfiinţată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii. În luna ianuarie 2022, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când ţara noastră şi-a depus pentru prima dată candidatura.

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru noul ID Cross. Poziționat ca echivalentul electric al modelului de volum......
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...
Daniel Dăianu: România nu putea evita majorarea taxelor din cauza deficitului bugetar prea mare. Nu este nevoie de taxe noi în 2027. Nu cred că vom avea o retrogradare a ratingului
Daniel Dăianu: România nu putea evita majorarea taxelor din cauza deficitului bugetar prea mare. Nu este nevoie de taxe ...
România nu putea evita majorarea taxelor şi impozitelor din cauza deficitului bugetar ridicat, susţine preşedintele Consiliului ...