Economia României a crescut cu 0,7% în 2025. Scădere puternică a PIB în ultimul trimestru (date INS)

09 04. 2026
calcul bani taxe 567876543

Anterior, în datele provizorii I, INS anunţa că în ultimul trimestru din 2025 Produsul Intern Brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% comparativ cu trimestrul anterior, scrie Agerpres.

Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul IV 2025 a fost de 496,303 miliarde lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 1,8% faţă de trimestrul III 2025 şi în scădere cu 1,4% faţă de trimestrul IV 2024.

Pe serie brută, produsul intern brut estimat pentru anul 2025 a fost de 1.916,404 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,7% faţă de anul 2024. Produsul intern brut estimat pentru trimestrul IV 2025 a fost de 573,630 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,2% faţă de trimestrul IV 2024.

„În privinţa contribuţiilor la creşterea PIB pe categorii de resurse, pentru anul 2025, nu s-au înregistrat, în general, modificări faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 54 din 6 martie 2026:

agricultura, silvicultura şi pescuitul au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,2%), iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (106,6%).

Industria nu a contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat cu faţă de estimarea anterioară (99,8%); construcţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la modificarea PIB (+0,5%) între cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 107,0% la 106,9%);

comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante, de la -0,1% la 0,0%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,1 puncte procentuale (de la 99,7% la 99,8%)”, se arată în comunicat.

Conform INS, informaţiile şi comunicaţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,3%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (104,1%). Nici intermedierile financiare şi asigurările nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (99%).

De asemenea, nici tranzacţiile imobiliare nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (100,6%).

Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport au înregistrat aceeaşi contribuţie la modificarea PIB (-0,3%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (96,0%).

„Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%), iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (99,7%); activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) între cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu +0,1 puncte procentuale (de la 100,4% la 100,5%)”, se mai arată în comunicat.

În anul 2025, dinamica PIB nu s-a modificat în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1), fiind de 0,7%.

Volumul impozitelor nete pe produs a scăzut cu 0,1 puncte procentuale în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1), de la 101,0% la 100,9%.

„Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări ale contribuţiei la creşterea PIB în anul 2025, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +0,4% la +0,3%, ca urmare a scăderii volumului său cu 0,1 puncte procentuale de la 100,6% la 100,5%; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, de la 0,0% la +0,1%, ca urmare a creşterii volumului său cu 1,3 puncte procentuale de la 99,7% la 101,0%; consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la -0,3% la -0,6%, ca urmare a scăderii volumului său cu 2,2 puncte procentuale de la 96,8% la 94,6%; formarea brută de capital fix, de la +1,0% la +0,9%, ca urmare a diminuării volumului său cu 0,7 puncte procentuale de la 104,1% la 103,4%”, se mai menţionează în comunicat.