Economia Rusiei, istovită de război. 2026 va fi un an crucial – economiști

Economiştii spun că poziţia Rusiei este mai slabă ca niciodată, pe măsură ce Kremlinul cheltuie cea mai mare parte a rezervelor de numerar şi a fondurilor împrumutate, informează agenţia de presă Ukrainski Nationalni Novini (UNN) din Ucraina, citând un articol apărut în publicaţia Washington Post (WP), scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 dec. 2025, 14:41
Economia Rusiei, istovită de război. 2026 va fi un an crucial - economiști

Noile sancţiuni dure contra sectorului petrolier rusesc ar putea duce la o criză economică anul viitor.

În pofida declaraţiilor preşedintelui Donald Trump că Rusia are un avantaj în războiului contra Ucrainei, economiştii susţin că poziţia Rusiei este mai slabă ca niciodată şi probleme majore se întrevăd în viitor.

Perspectivele Rusiei doar se vor înrăutăţi, noile sancţiuni dure contra sectorului petrolier al ţării vor exacerba lipsa fondurilor, ceea ce ar putea duce anul viitor la o criză bancară, chiar dacă Vladimir Putin menţine o atitudine dură în negocierile pentru încheierea războiului.

„O criză bancară este posibilă, o criză provocată de neîndeplinirea obligaţiilor de plată este posibilă. Nu vreau să mă gândesc la continuarea războiului sau escaladare”, a afirmat pentru Washington Post un oficial rus sub protecţia anonimatului.

Publicaţia atrage atenţia că noile sancţiuni impuse de Trezoreria SUA celor mai mari companii petroliere din Rusia – Rosneft şi Lukoil – sporesc presiunile asupra bugetului şi asupra sectorului energie, Moscova fiind forţată să vândă ţiţeiul cu discounturi semnificative, mai mult de 20 de dolari pe baril.

Industria petrolului şi a gazelor intră în criză, iar cele mai recente sancţiuni accelerează acest proces, a apreciat Craig Kennedy de la Centrul Davis pentru studii ruseşti şi eurasiatice la Universitatea Harvard.

În acelaşi timp, în pofida sporirii dificultăţilor financiare, cei mai mulţi reprezentanţi ai elitei ruseşti nu se aşteaptă la proteste sociale masive sau la un impact semnificativ al crizei economice asupra deciziilor politice ale Kremlinului. Aşa cum şi experţii apropiaţi de Guvern admit, 2026 ar putea fi primul an cu adevărat dificil al războiului pentru Rusia din punct de vedere economic.

Conform Serviciului de Informaţii Externe al Ucrainei, cheltuielile militare ale Rusiei în primele nouă luni din acest an au ajuns la 11.800 miliarde de ruble, de patru ori mai mult decât în 2021. Războiul costă 43,4 miliarde de ruble pe zi, absorbind 44% din impozitele federale.

Te-ar mai putea interesa și
Construcțiile, sectorul cel mai expus la insolvențe în 2026
Construcțiile, sectorul cel mai expus la insolvențe în 2026
Construcțiile, industria prelucrătoare și HoReCa sunt ramurile majore ale economiei cu cea mai mare rată de incidență a insolvențelor în primele patru luni din 2026, toate cu peste 2,1 dosare......
Dmitri Medvedev a marcat Ziua Independenţei SUA cu un atac la adresa Washingtonului
Dmitri Medvedev a marcat Ziua Independenţei SUA cu un atac la adresa Washingtonului
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că Statele Unite "nu au dreptul să-şi impună voinţa altora" şi ar ...
Ucraina – Peste zece explozii au fost auzite la Kiev în timpul unei alerte de rachete
Ucraina – Peste zece explozii au fost auzite la Kiev în timpul unei alerte de rachete
Mai mult de zece explozii au răsunat luni, la primele ore ale dimineţii, la Kiev, în timpul unei alerte de rachete balistice, ...
Firmele din România se feresc de credite, deși băncile resping rar o cerere. Doar 7 din 100 de societăți au vrut împrumut în ultimul an
Firmele din România se feresc de credite, deși băncile resping rar o cerere. Doar 7 din 100 de societăți au vrut împrumut ...
Accesul la finanțare al companiilor este una dintre cele mai puțin presante probleme ale firmelor, conform unui sondaj ...