Economiştii protestează împotriva numirii unui fost director al BNP Paribas la conducerea Băncii Centrale a Franţei

Peste 140 de economişti francezi importanţi au protestat faţă de numirea lui Francois Villeroy de Galhau, fost bancher la BNP Paribas, la conducerea Băncii Centrale a Franţei, avertizând că există un conflict de interese, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 15 sept. 2015, 20:47
Economiştii protestează împotriva numirii unui fost director al BNP Paribas la conducerea Băncii Centrale a Franţei

Economiştii, majoritatea profesori universitari, au scris un material apărut marţi în publicaţia franceză ‘Le Monde’, în care explică faptul că Francois Villeroy de Galhau este un expert bancar foarte bun, însă activitatea sa anterioară riscă să pună în pericol independenţa sa la Banca Centrală a Franţei.

‘Este o iluzie deplină să spui că cineva poate lucra pentru industria bancară şi câteva luni mai târziu să-şi asume reglementarea acestui sector cu imparţialitatea şi independenţă totală’, susţin economiştii.

Villeroy de Galhau, în vârstă de 56 de ani, a fost unul dintre cei doi directori operaţionali ai BNP Paribas, cea mai mare bancă din zona euro după active, până în aprilie, când a demisionat, pentru a realiza un raport guvernamental privind finanţarea investiţiilor corporate.

Preşedintele Francois Hollande l-a nominalizat săptămâna trecută pe Francois Villeroy de Galhau pentru funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Franţei. Dacă Parlamentul aprobă numirea lui Villeroy la conducerea instituţiei, acesta va prelua funcţia la 1 noiembrie, când expiră mandatul actualului guvernator, Christian Noyer.

Villeroy va deveni membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE).

Economiştii, printre care se află şi expertul Thomas Piketty şi fostul economist şef al Băncii Mondiale Francois Bourguignon, au cerut parlamentarilor să respingă numirea lui Francois Villeroy de Galhau în funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Franţei.

Economiştii au explicat că există alţi candidaţi cu o calificare ridicată, care nu prezintă riscul unui conflict de interese, în mod special Benoit Coeure, membru în Consiliul guvernatorilor BCE.

În 2014, BNP Paribas a primit o amendă record, de 8,9 miliarde de dolari, în urma acuzaţiilor venite din partea autorităţilor SUA cu privire la încălcarea sancţiunilor aplicate Iranului, Sudanului şi Cubei.

Alţi posibili candidaţi la conducerea Băncii Centrale a Franţei au fost Laurence Boone, consilierul economic al preşedintelui francez, şi Claire Waysand, care conduce echipa ministrului francez de Finanţe, Michel Sapin.

Te-ar mai putea interesa și
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România al brandului. După investiții de 17 milioane de euro, Lotus Therm......
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...