ECTAA, din care face parte şi ANAT, depune plângere anticoncurenţială împotriva IATA

Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi Turoperatorilor (ECTAA) a depus vineri, 24 mai, o plângere împotriva Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA) la autoritatea europeană de concurenţă, pentru încălcarea articolelor 101 şi 102 din Tratatul UE referitoare la regulile de concurenţă, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Economica.net - mie, 29 mai 2019, 13:50
ECTAA, din care face parte şi ANAT, depune plângere anticoncurenţială împotriva IATA

Acest demers este consecinţa multor ani de negocieri nereuşite cu IATA, pentru a moderniza programul de distribuţie şi a-l face mai echilibrat.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), care este membru asociat al ECTAA din 1999 şi membru cu drepturi depline de la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, susţine acest demers, în sprijinul celor peste 100 de agenţii membre ANAT acreditate IATA, care vând anual circa un milion de bilete de avion prin intermediul BSP.

„Distribuţia indirectă a biletelor de avion este periculos afectată de abuzul de poziţie dominantă a IATA, în timp ce, mai mult ca niciodată, este necesar să se ofere consumatorilor îndrumări pentru a naviga printr-o junglă de oferte complexe de bilete de avion, inclusiv un număr din ce în ce mai mare de servicii auxiliare”, declară Pawel Niewiadomski, preşedintele ECTAA.

Potrivit comunicatului, relaţia comercială dintre agenţiile de turism şi companiile aeriene a evoluat şi nu mai are de-a face cu fosta relaţie de mandatare. Companiile aeriene au intrat în concurenţă directă cu agenţiile de turism în ceea ce priveşte distribuţia biletelor de avion, în timp ce sistemele de remunerare clasice, bazate pe comisioane, au fost abandonate. Totuşi, companiile aeriene folosesc, în continuare, constrângeri contractuale foarte stricte, unilaterale şi disproporţionate în relaţia cu agenţii pentru distribuirea biletelor, prin IATA Passenger Agency Programme  (PAP). PAP este încă interpretat în baza principiilor tradiţionale ale relaţiei de mandatare. Passenger Sales Agency Agreement, pe care fiecare agent acreditat al IATA trebuie să îl semneze, a fost elaborat acum 40 de ani şi nu mai corespunde realităţii economice.

Potrivit sursei citate, ECTAA s-a străduit întotdeauna să creeze condiţii de concurenţă echitabile între toate canalele de distribuţie, pentru a proteja interesele consumatorilor şi ale întreprinderilor. Toate încercările făcute de ECTAA de a moderniza PAP şi de a aduce schimbări semnificative au fost sistematic respinse.

În ceea ce priveşte PAP, în comunicat se menţionează că au fost identificate o serie de aspecte-cheie care, în opinia ECTAA, restrâng concurenţa pe piaţa distribuţiei de bilete de avion. Acestea nu pot fi văzute doar ca probleme de sine stătătoare. Mai degrabă, PAP este organizat ca un sistem dominant care restrânge concurenţa.

Deşi PAP are un impact direct şi costisitor asupra practicilor comerciale, a situaţiei financiare a agenţiilor de turism şi a distribuţiei indirecte în ansamblu, agenţiile de turism nu au niciun cuvânt în luarea deciziilor şi sunt neputincioase atunci când vine vorba de stabilirea regulilor. Acest lucru se datorează faptului că organul de guvernanţă al PAP – IATA Passenger Agency Conference – este compus numai din companii aeriene, care decid unilateral regulile programului.

Recent au fost aduse modificări majore în program – New Generation ISS. Printre altele, a fost introdus un plafon pentru vânzările realizate de agenţi, care i-a forţat să prefinanţeze vânzările, odată ce a fost atins un anumit prag, precum şi să ofere garanţii financiare mai mari şi mai frecvente.

ECTAA solicită Comisiei să înceapă o investigaţie privind încălcările normelor de concurenţă cauzate de PAP al IATA şi să pună capăt acestor încălcări.

ANAT este asociaţia patronală a agenţiilor de turism din România şi reprezintă interesele profesionale ale acestora la nivel regional, naţional şi internaţional. Asociaţia are ca membri activi peste 300 de agenţii de turism, cele mai importante din ţară şi ca membri asociaţi, birouri de promovare a turismului, companii aeriene, de transport, rent-a-car, hoteluri şi restaurante, sisteme de rezervări online, firme de asigurări, instituţii de învăţământ, fundaţii/asociaţii cu activitate în turism.

ECTAA reprezintă aproximativ 70.000 de agenţii de turism şi operatori de turism din Europa, care oferă consultanţă şi comercializează servicii de transport, cazare, petrecere a timpului liber şi alte servicii turistice, precum şi produse combinate destinate clienţilor de agrement şi de afaceri.

Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) este asociaţia comercială a companiilor aeriene la nivel mondial, reprezentând circa 290 de companii aeriene sau 82% din traficul aerian total.

Passenger Agency Programme – PAP a fost creat de IATA, ca sistem global, pentru a facilita distribuirea biletelor de avion între agenţiile de turiam (acreditate) şi companiile aeriene (IATA) şi pentru a reglementa relaţiile dintre aceştia, în acest context. Pentru a participa, agenţiile de turism trebuie să semneze un acord, Passenger Sales Agent Agreement, care formează baza contractuală a sistemului.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...