EDP montează a doua unitate de stocare a energiei din România. “Vrem să ne extindem, nu avem nevoie de subvenții, doar de un mediu favorabil”

Compania portugheză EDP Renewables, unul dintre cei mai mari investitori în sectorul energiei regenerabile din România, cu un miliard de euro aduși aici, și prima compania care a pus o unitate de stocare a energiei la noi în țară, mai montează încă una. Portughezii vor să se extindă pe piața din România, își întăresc echipa de la noi, și spun că nu au nevoie de vreo subvenție, ci doar de un cadru de reglementare favorabil pentru a putea încheia contracte de vânzare a energiei pe termen lung.
Mihai Nicuţ - vin, 11 oct. 2019, 10:39
EDP montează a doua unitate de stocare a energiei din România. “Vrem să ne extindem, nu avem nevoie de subvenții, doar de un mediu favorabil

“În acest moment avem în construcție a doua baterie de stocare a energiei, procesul este aproape de finalizare. Prima baterie per care am pus-o în România stochează energia produsă de eoliene, a doua baterie – în momentul finalizării – va stoca energia produsă de panouri fotovoltaice. Deși investiția directă în baterii nu aduce un profit imediat, ea era necesară pentru prezența pe termen lung. Și cred că și piața, cumpărătorii de energie, vor solicita astfel de soluții de stocare. Luna trecută, am încheiat în California un contract de vânzare lunară a 200 de megawați, dar clientul a cerut și o baterie capabilă să stocheze cel puțin 50 de megawați. Și în România vom ajunge la astfel de cereri și suntem perfect pregătiți să le îndeplinim. Și noua baterie pe care o construim în România va stoca un megawat”, ne-a declarat João Manso Neto, CEO al EDP Renewables.

Directorul companiei portugheze a fost prezent în România pentru a marca zece ani de când EDP Renewables activează pe piața de la noi. EDP Renewables are o capacitate instalată de circa 520 MW în eolian şi fotovoltaic în România și anul trecut a marcat o premieră pentru piața românească de energie. A montat prima (și, momentan singura) unitate de stocare a energiei, la un parc eolian pe care îl deține în localitatea Cobadin din Dobrogea.

Portughezii vor să investească în continuare în România în regenerabile, spun că piața are potențial. Nu au nevoie de subvenții și repetă ce spun toți investitorii: avem nevoie de legislație să putem încheia contracte bilaterale (cunoscutele PPA-power purchase agreement) pentru a putea instala noi MW.

“Avem de gând să ne extindem activitatea în România, există suficiente oportunități de dezvoltare. România încă se bazează mult pe cărbune, care trebuie înlocuit, iar sursele regenerabile de energie sunt cea mai ieftină metodă de tranziție, indiferent că vorbim de energia bazată pe soare sau vânt. Mai ales că România are toate avantajele oferite de natura geografică”, a enumerat João Manso Neto avantajele pieței locale.

“Suntem deja o prezență puternică pe piață, avem deja specialiștii. Nu avem nevoie de subvenții din partea statului, dar e nevoie de un mediu legislativ clar, cu retribuții la nivelul celorlalte țări europene. Practic tot ce există în celelalte țări unde suntem prezenți, în Italia, în Polonia. E nevoie de acorduri pe termen lung, proceduri și reglementări pe termen lung. Suntem optimiști că acest lucru se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Suntem pregătiți.

Cred că în România vom continua să investim atât în tehnologia bazată pe vânt, cât și pe soare. Sunt multe regiuni în care vântul bate suficient de puternic pentru a crea platforme eoliene noi, dar și regiuni cu o prezență constantă a soarelui. Suntem pregătiți pentru un mix de investiții vânt-soare.

De asemenea, suntem în plin proces de întârire a echipei din România, suntem mereu în căutarea de specialiști. Și nu ne-am oprit niciodată din realizarea de studii pentru locații noi de afaceri.

În timp ce alții caută doar investiții care să aducă un profit în cel mai scurt timp posibil, noi gândim un pic diferit, vrem să investim pe termen lung în România. Dar pentru investiții e nevoie de un mediu legislativ favorabil, unul pe termen lung! Ținta nu sunt megawații, cât mai mulți, ci megawații profitabili. Dacă pot să contruiesc 100 de megawați profitabili în România, o voi face. Dacă e loc de 300 de megawați profitabli, nu e o problemă, vom face și asta”, a mai spus șeful EDP.

“La nivel global, EDPR are aproape 25 TWh de energie produsă de vânt și soare, iar numărul de angajați se apropie de pragul de 1.500. În România avem 32 de angajați, iar indirect, prin furnizori și subcontractarea unor procese , avem aproape 120 de salariați care se bazează pe parcurile noastre. Și avem de gând să facem noi recrutări.
În cei 10 de ani prezență în România investițiile noastre se aproprie de un miliard de euro. Și investițiile nu se opresc. Ne axăm acum pe două zone: convingerea autorităților că e nevoie de acorduri pe termen lung și pregătirea de proiecte noi – momentan zona tehnică. În următorii doi ani avem de gând să investim cel puțin 30 de milioane de euro în România în proiecte. Pentru generarea unui singur megawat e nevoie de o investiție de 1 milion – 1,1 milioane de euro.

Noi am ales să investim în România pentru că am anticipat faptul că e o piață cu potențial imens pentru creștere. România e o piață care ar putea să renunțe în totalitate la cărbune și să se bazeze pe energia produsă de vânt și soare” a explicat João Manso Neto.

Cum ar trebui să funcționeze acordurile bilaterale

CEO-ul EDPR ne-a vorbit foarte concret despre cum ar trebui să funcționeze acordurile de tip PPA în România. Iată ce a spus:

“Una este să ai ”free PPA”, dacă există o companie care vrea să cumpere energie direct de la mine, ar trebui ca acest lucru să fie permis. Și pentru o dezvoltare puternică, statul trebuie să susțină acorduri ”PPA” pe termen lung. Repet, nu subvenții, ci să existe această opțiune a acordurilor. Un exemplu este Italia, se va întâmpla chiar de luna viitoare. Și Polonia e pregătită pentru primul acord de 0,5 gigawați – undeva în luna decembrie. În Marea Britanie tocmai s-a întâmplat. Franța e un alt caz care ar putea fi un exemplu pentru România.

O metodă eficientă ar fi și licitațiile,”public PPA”. PPA -urile private, care sunt bilaterale, sunt importante, dar necesită mult timp și sunt mai populare în țările mai dezvoltate. Cred cu tărie că trebuie să avem PPA-uri private, autorizarea de PPA-uri private. În al doilea rând, statul român ar putea să organizeze licitații în care cine oferă cel mai bun preț ar trebui să câștige. Ambele măsuri sunt vitale. PPA-ul – ca să aibă sens pentru piață, pentru clienți – e nevoie de 15-20 de ani”.

În România sunt instalate acum capacități de producție de circa 5.000 MW în parcuri eoliene și fotovoltaice, care beneficiază încă de schema de susținere prin certificate verzi.

 

Te-ar mai putea interesa și
FMI avertizează cu privire la optimismul excesiv al piețelor, în contextul așteptărilor mari privind relaxarea politicilor fiscale de către băncile centrale
FMI avertizează cu privire la optimismul excesiv al piețelor, în contextul așteptărilor mari privind relaxarea politicilor ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat asupra exuberanţei excesive a pieţelor, în condiţiile în care investitorii urmăresc cu atenţie deciziile băncilor centrale, care vor să......
Industria eoliană a instalat în 2023 capacități record de 117 gigawați – raport GWEC
Industria eoliană a instalat în 2023 capacități record de 117 gigawați – raport GWEC
Industria eoliană globală a instalat anul trecut noi capacităţi de 117 gigawaţi (GW), un nivel record, dar trebuie anual ...
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu
IKEA respinge acuzațiile că ar distruge pădurile românești și susține că acțiunile sale sunt în conformitate cu ...
Reprezentanţii companiei Ingka Investments susţin că practicile acesteia de gestionare a pădurilor sunt stabilite în ...
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acționarii Stellantis au aprobat pachetul salarial pentru directorul general Carlos Tavares
Acţionarii Stellantis au aprobat marţi compensaţia pentru conducerea producătorului auto acordată pentru rezultatele ...