EDPR a câștigat licitația pentru construirea unui parc solar plutitor în Portugalia

În cadrul licitației pentru un proiect cu panouri solare plutitoare în Portugalia, EDP Renewables (Euronext: EDPR), al patrulea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din lume și cu proiecte de energie regenerabilă în România, a câștigat licitația pentru conectarea la rețeaua din Alqueva a unei capacități de 70 MVA, printr-un contract pentru diferențe (CfD) pentru o perioadă de 15 ani, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mie, 06 apr. 2022, 22:05
EDPR a câștigat licitația pentru construirea unui parc solar plutitor în Portugalia

Se preconizează că această capacitate de racordare la rețea va permite EDPR să instaleze până la 154 MW de capacitate regenerabilă, inclusiv 70 MW de energie solară fotovoltaică plutitoare în temeiul CfD menționat anterior, plus 14 MW de supracapacitate solară și 70 MW de capacitate eoliană hibridă, ambele excluse din contractul pentru diferențe. Acest proiect este estimat că va fi operațional în 2025, și este un exemplu clar de valoare adăugată prin hibridizarea tehnologiilor regenerabile și optimizarea conectării la rețea.

Succesul obținut de EDPR consolidează profilul de risc scăzut al companiei și strategia de creștere bazată pe dezvoltarea de proiecte competitive cu vizibilitate pe termen lung, accelerând tranziția energetică și decarbonizarea economiei.

Despre EDP Renewables

EDP Renewables (Euronext: EDPR) este lider mondial în sectorul energiei din surse regenerabile și al patrulea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din lume. Cu un puternic portofoliu de dezvoltare, active de primă clasă și capacitate operațională de lider de piață, EDPR a avut o creștere excepțională în ultimii ani și este prezentă pe 26 piețe în Europa, America Latină, America de Nord și Asia.

EDPR este un motor pentru progresul social prin angajamentul său față de sustenabilitate și integrare, și prin politicile sale centrate pe angajați, ce au dus la includerea companiei în indicele de egalitate de gen Bloomberg și la recunoașterea sa ca Angajator de Top în 2022 în Europa (România, Spania, Italia, Franța, Portugalia și Regatul Unit) și Brazilia. Totodată, compania a fost recunoscută ca Loc de Muncă de Top 2022 în Statele Unite.

EDP, acționarul principal al EDPR, este o companie globală din domeniul energiei și lider în crearea de valoare, inovare și sustenabilitate. EDP ​​a fost inclus în indicele de Sustenabilitate Dow Jones timp de 14 ani consecutiv și a fost recent recunoscută ca fiind cea mai sustenabilă companie de electricitate din lume din acest indice.

Te-ar mai putea interesa și
Două petroliere au fost atacate de drone în Marea Azov – guvernatorul regiunii ruse Rostov
Două petroliere au fost atacate de drone în Marea Azov – guvernatorul regiunii ruse Rostov
Doua petroliere au fost atacate de drone ucrainene în Marea Azov, a declarat joi guvernatorul regiunii ruse Rostov, Iuri Sliusar, citat de Reuters....
SUA au bombardat Iranul. Ce au anunţat autorităţile de la Teheran
SUA au bombardat Iranul. Ce au anunţat autorităţile de la Teheran
Armata americană a anunţat că a lansat miercuri noi atacuri împotriva Iranului pentru a "slăbi capacitatea" Teheranului ...
Rusia: Deciziile luate la Summitul NATO din Turcia ar putea duce la o catastrofă
Rusia: Deciziile luate la Summitul NATO din Turcia ar putea duce la o catastrofă
Rusia a criticat miercuri deciziile luate de NATO la summitul din Turcia, după ce alianța a anunțat un nou ajutor militar ...
Trump: Retragerea trupelor SUA din Europa depinde de o înţelegere privind Groenlanda
Trump: Retragerea trupelor SUA din Europa depinde de o înţelegere privind Groenlanda
Preşedintele american Donald Trump a ridicat posibilitatea unei reduceri suplimentare a trupelor americane din Europa, legând ...