Efectul Ordonanţei: Firea trebuie să plătească 34 de milioane de lei taxă lui Teodorovici, pentru ca Radet să mai poată funcţiona

Economica.net
19 12. 2018
firea_2_91641600_93201700

„Companiile care sunt în insolvenţă intră direct în faliment, dacă ordonanţa prin care se introduce taxa de 3% pe cifra de afaceri a companiilor din energie”, a declarat, la o întâlnire cu presa, Cristina Mica, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

Mica a atras atenţia că în această situaţie sunt RADET şi Electrocentrale Bucureşti, adică cele două companii care asigura producţia şi distribuţia de energie termică în Bucureşti.

Într-adevăr, atât RADET cât şi Elcen sunt de mai multă vreme în insolvenţă, iar planul era ca aceste două societăţi să fuzioneze sub umbrela unei companii municipale a Primpăriei nou-înfiinţate, Energetica. Situaţia ester însă departe de a fi rezolvată, până acum fiind votat de creditori doar planul de reorganizare a Elcen, nu şi al RADET. În plus, opoziţia a obţinut în instanţă o decizie prentru anularea tuturor hotărârilor de înființare ale Companiilor municipal, deci implicit a Energetica.

Cum situaţia este puţin probabil să fie tranşată până la în primavera, atât Elcen, care este controlată de stat prin Ministerul Economiei, cât şi Radet, care este controlată de primărie, sunt obligate să plătească taxa de 3% pe cifra de afaceri înregistrată anul trecut, stabilită în noua ordonanţă.

„Contribuţia bănească percepută de la operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice este egală cu 3% din cifra de afaceri realizată de aceștia”, scrie în Ordonanţă. Guvernul nu a denumit-o taxă pe cifra de afaceri, ci a preferat formula ca fiecare companie care are licenţă de funcţionare de la ANRE să plătească Autorităţii această contribuţie de 3% din cifra de afaceri pe anul precedent.

Ambele companii sunt într-o situaţie financiară dificilă, iar cea a Radet este de-a dreptul dramatică. Regia de termoficare a avut anul trecut o cifră de afaceri netă de 1,1 miliarde de lei, dar a întegistrat pierderi de 160 de milioane de lei. Dacă Ordonanţa trece în forma actuală, Regia trebuie să plătească aşadar, în martie, o taxă de 34 de milioane de lei către ANRE, şi este puţin probabil să o poată plăti în condiţiile în care chiar şi în condiţiile în care preţul este puternic subvenţionat (bucureştenii plătesc 164 de lei, dar costul este de 398 de lei Gigacaloria) Radet merge în pierdere.

Pe de altă parte, Elcen, societatea care administrează cele patru centrale electrice de termoficare din Bucureşti şi care asigură apa fierbinte pentru Radet, a întegistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,7 miliarde de lei, şi un profit de 36 de milioane. Însă, pentru a mai putea funcţiona, ea trebuie să plătească, până la finalul lui martie, 52 de milioane de lei taxă la ANRE, care, după cum se observă, este mai mare decât profitul pe anul trecut şi o trimite pe pierdere.