Efectul Trump – Acţiunile producătorilor de ceasuri elveţiene cresc, pe fondul optimismului privind posibila reducere a taxelor vamale americane

Acţiunile producătorilor elveţieni de ceasuri Richemont şi Swatch au crescut marţi, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că lucrează la un acord comercial cu Elveţia, transmit Bloomberg şi Reuters.
AGERPRES - mar, 11 nov. 2025, 11:59
Efectul Trump - Acţiunile producătorilor de ceasuri elveţiene cresc, pe fondul optimismului privind posibila reducere a taxelor vamale americane

Elveţia a fost afectată în mod deosebit de politica comercială demarată de şefului statului american, care a majorat în august taxele vamale impuse la importurile elveţiene în SUA până la 39%. SUA este o piaţă importantă pentru producătorii elveţieni de utilaje, ceasuri şi ciocolată, scrie Agerpres.

Acţiunile Swatch au urcat cu 4,2%, iar cele ale Richemont cu 2%, după ce în august titlurile ambelor companii au scăzut.

Statele Unite lucrează cu Elveţia la un acord privind reducerea taxelor vamale de 39%, le-a spus luni jurnaliştilor Trump. „Lucrăm la un acord pentru a scădea puţin taxele vamale impuse la importurile elveţiene în SUA. Nu am stabilit o cifră, dar facem eforturi pentru a ajuta Elveţia”, a declarat şefului statului american. Acesta a adăugat: „Am lovit Elveţia foarte puternic. Vrem ca Elveţia să aibă în continuare succes”.

Surse apropiate negocierilor au declarat pentru Bloomberg că taxele vamale ar putea fi reduse la 15%, iar un acord ar urma să fie finalizat în următoarele două săptămâni.

Un purtător de cuvânt al Guvernului elveţian a refuzat să facă comentarii.

Marţi, francul elveţian s-a apreciat faţă de dolar, în timp ce indicele principal al Bursei de la Zurich înregistra un avans de 0,7%. Incertitudinile economice provocate de politicile comerciale ale lui Trump au impulsionat cererea pentru francul elveţian, considerat o valoare de refugiu în perioade de crize, astfel că moneda elveţiană s-a apreciat iar produsele elveţiene au devenit mai scumpe în străinătate.

Deficitul comercial al SUA pe relaţia cu Elveţia se ridică la aproape 40 miliarde de dolari.

Analiştii apreciază că Elveţia nu-şi poate permite să piardă prea mult timp în încercarea de a reduce taxele vamale, economia s-a contractat în trimestrul trei din 2025 iar Banca Centrală a avertizat că „perspectivele s-au deteriorat din cauza taxelor vamale mai ridicate impuse de SUA”.

Şi rata şomajului este în creştere, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...