Șeful de la Apele Române: 357 de zone din România au risc semnificativ de inundații

Aproximativ 357 de zone din România cu risc semnificativ la inundaţii sunt contorizate la nivel naţional, iar pentru acestea au fost identificate şi prioritizate circa 2.600 de măsuri, care vor fi implementate de către toate autorităţile responsabile în managementul riscului la inundaţii în perioada 2016-2021, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al Administraţiei Naţionale 'Apele Române' (ANAR), Nicolae Bărbieru.
Economica.net - D, 15 mai 2016, 09:10
Șeful de la Apele Române: 357 de zone din România au risc semnificativ de inundații

Şeful ANAR a amintit, totodată, de unul dintre cele mai importante proiecte pe care România le derulează la ora actuală, respectiv protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre. Potrivit lui Bărbieru, s-a reuşit, până în acest moment, extinderea litoralului cu o suprafaţă de peste 33 de hectare, pe cele cinci sectoare de plajă incluse în proiect (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord), în timp ce plajele sunt mai late cu mai bine de 100 de metri.

AGERPRES: Care sunt priorităţile pentru acest an ale ANAR?
Nicolae Bărbieru: Prioritatea numărul unu constă în continuarea şi finalizarea a cât mai multor obiective de investiţii de interes strategic naţional (Infrastructura Critică Naţională). Având în vedere nivelul scăzut al finanţării de la Bugetul de Stat din ultimii ani, A.N.”Apele Române” a alocat din surse proprii, începând cu anul 2014, sumele necesare în vederea atingerii acestui obiectiv. Suma alocată, în acest an, pentru atingerea acestora este de 354 milioane lei, din care peste 150 milioane lei sunt prevăzute pentru realizarea de obiective de investiţii în execuţie sau noi reabilitări şi reparaţii, instalaţii şi echipamente, iar circa 200 milioane lei sunt prevăzuţi pentru dotările independente necesare pentru realizarea activităţii A.N.”Apele Române”.

În privinţa lucrărilor de investiţii finanţate din Fonduri Externe Nerambursabile (Fondul de Coeziune-Axa Prioritară 5 POS Mediu), până la sfârşitul lunii iunie vor fi finalizate cinci obiective de investiţii şi trei asistenţe tehnice. Printre obiectivele ce se finalizează menţionăm: „Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud) Municipiul Constanţa şi Eforie Nord”, dar şi „WATMAN – Sistem Informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor”.

O altă prioritate este reprezentată de creşterea capacităţii de intervenţie rapidă în situaţii de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră, şi nu în ultimul rând, finalizarea procedurii de inventariere a digurilor aflate în exploatare, întocmirea fişelor de evidenţă a acestora conform procedurilor.

De asemenea, dorim depunerea documentaţiei necesare la AM POIM din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, în vederea verificării şi a aprobării aplicaţiei de finanţare pentru eroziunea costieră – etapa a II -a (2014 – 2012), dar şi finalizarea activităţilor derulate în cadrul proiectului „Către Un Mediu Acvatic Adecvat” şi îndeplinirea indicatorilor de proiect asumaţi în cadrul programului de finanţare din cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European.

Nu în ultimul rând, menţionăm ca şi prioritate continuarea implementării programului UCCWAT de gestiune a bazelor de date UCC (activitatea de exploatare şi urmărire a construcţiilor n.r), astfel încât acesta să fie implementat la cel puţin un baraj, la administraţiile bazinale de apă la care nu a fost instalat până în acest moment.

Te-ar mai putea interesa și
Record trist în România. Doar Bulgaria e sub noi la salariul pe oră. În ce domenii stăm tot mai rău
Record trist în România. Doar Bulgaria e sub noi la salariul pe oră. În ce domenii stăm tot mai rău
Chiar dacă în ultimii ani salariile pe ora de muncă din România au avut cea mai mare creștere anuală din UE, costul mediu brut al forței de muncă a ajuns doar la 12,9 euro, România......
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, va fi audiat pe 10 iunie de o comisie a Congresului american care anchetează ...
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru a alimenta Europa, zona României ar putea fi luată în calcul
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru ...
Un val de tranzacții și anunțuri recente sugerează că rezerve semnificative de gaze naturale se află în Platoul Ustyurt, ...
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite în bombardarea infrastructurii civile din Iran
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite ...
Portugalia afirmă că a autorizat 76 de aterizări ale unor avioane militare americane la baza aeriană Lajes din Insulele ...