Șeful de la Privatizări, Gabriel Dumitrașcu, propus în Consiliul Hidroelectrica, în locul lui Ioan Mihăilă

Șeful Direcției de Privatizări din Departamentul pentru Energie, Gabriel Dumitrașcu, este propunerea Departamentului pentru funcția vacantă de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, au declarat, pentru AGERPRES, surse din companie.
Economica.net - lun, 28 oct. 2013, 19:29
Șeful de la Privatizări, Gabriel Dumitrașcu, propus în Consiliul Hidroelectrica, în locul lui Ioan Mihăilă

Dumitrașcu ar putea, astfel, să îi ia locul lui Ioan Mihăilă, demis săptămâna trecută din funcție, după ce a fost arestat pentru dare de mită.

Contactat de AGERPRES, președintele Consiliului de Supraveghere, Remus Borza, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat această informație, precizând că Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica va decide în ședința de săptămâna viitoare cine va fi numit în locul lui Mihăilă.

„Din ce știu, domnul Dumitrașcu este propus pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Hidroelectrica Serv, post deținut de asemenea de domnul Mihăilă’, a completat Borza.

El a mai spus că în ședința de luni a Consiliului de Supraveghere au fost numiți doi noi directori, unul în locul lui Eugen Brădean, și el arestat pentru complicitate la dare de mită, după ce a propus încheierea unui contract păgubos pentru Hidroelectrica, iar celălalt, în locul lui Ovidiu Agliceru, membru în Directorat, care s-a abținut de la vot în ședința în care s-a discutat încheierea acelui contract.

Astfel, noii membrii ai directoratului sunt Marian Bratu, șeful Departamentului de Mentenanță, și Florin Marin, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei până în luna august.

„De asemenea, am prelungit cu 60 de zile mandatele celorlalți trei membri ai Directoratului, respectiv Mihail Stănculescu, Lucian Cocoș și Mihai Teleanu. Mandatele lor se vor încheia în momentul în care vor fi numiți directori noi în baza Ordonanței 109 (privind managementul privat — n. r.)’, a afirmat Borza.

El a subliniat că, în maximum o lună, vor fi numiți șapte noi directori selectați din mediul privat cu ajutorul consultantului independent angajat în acest sens.

„Părerea mea este că s-a tergiversat destul de mult procesul de selecție, dar în maximum o lună vor fi numiți. I-am intervievat și pot să vă spun că au un background profesional impresionant și fac cinste mediului privat din care provin’, a precizat Borza.

Potrivit acestuia, alți patru directori care au venit în companie ‘în gașca lui Mihăilă’ vor fi revocați din funcții în următoarea perioadă, fără a da detalii în acest sens.

În ședința de joi, 24 octombrie, Consiliul de Supraveghere i-a revocat din funcție pe Eugen Brădean, directorul de furnizare, și pe Ovidiu Agliceru, șeful Direcției Control Intern.

„Pe Agliceru, l-am revocat pentru că, în ședința din 22 octombrie, s-a abținut la propunerea lui Brădean (privind încheierea unui contract cu Energon Power & Gas — n.r.). Trebuia să voteze împotrivă, nu să se abțină. Directorii Hidroelectrica au fost numiți acolo pentru a-și asuma decizii, nu să se abțină’, a declarat, joi, Borza, pentru AGERPRES.

Miercuri, un comunicat al Departamentului pentru Energie preciza că Ioan Mihăilă a fost eliberat din toate funcțiile deținute. El era și consilier al ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță.

Tribunalul București a emis, joi, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica și consilier al ministrului delegat pentru Energie, acuzat de dare de mită, și al lui Eugen Brădean, director comercial al aceleiași societăți și membru al Directoratului, acuzat de complicitate la luare și dare de mită.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma „Energon Power and Gas” din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei — aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiții defavorabile pentru societatea în cauză.

DNA precizează că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean, iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparența unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore și firma achizitoare a energiei electrice.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...