Șeful Renault impune grupului o imagine vintage, prin lansarea unor modele electrice ale unor mașini în vogă acum 40 – 50 de ani

Dar orice redresare este limitată de relaţia disfuncţională cu partenerul nipon Nissan Motor. Vânzarea participaţiei Renault de 43% pe care o deţine la producătorul auto din Japonia ar ajuta la echilibrarea relaţiei de putere dintre cele două firme şi ar potenţa reducerea de costuri, se arată în analiza Reuters.

Săptămâna trecută, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Luca de Meo, care a declarat că vrea să se bazeze pe rădăcinile franceze ale brandului, va prezenta o versiune electrică a maşinilor mici Renault 4L, care nu mai sunt acum pe piaţă, dar care s-au bucurat de succes când au fost lansate, la începutul anilor ’60. În rândul altor branduri ale Renault, grupul va prezenta şi trei noi modele electrice pentru maşina sport Alpine. Una dintre dificultăţile cu care se va confrunta Renault va fi să creeze identităţi distincte pentru fiecare din branduri, care includ de asemenea Dacia şi Lada, susţin sursele. De asemenea, adaugă sursele, va fi relansată o versiune electrică a altul model popular în anii ’70 şi ’80, bazat pe R5 sau pe succesorul său – „Super Cinq”.

În ultimii doi ani, acţiunile Renault au scăzut cu 35%, în timp ce indicele auto STOXX Europe 600 a crescut cu o zecime în aceeaşi perioadă.

De asemenea, Luca de Meo se confruntă cu un nou rival european puternic – Stellantis – apărut în urma fuziunii dintre grupul auto francez PSA şi producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA). Obiectivul Stellantis îl reprezintă reducerea costurilor cu cinci miliarde de euro pe an fără închiderea fabricilor, iar producătorii auto s-au angajat să îndeplinească dubla provocare cu care se confruntă industria: finanţarea vehiculelor prietenoase cu mediul şi pandemia de coronavirus (Covid-19).

În contrast, Renault şi Nissan, care în 2019 au vândut cu 800.000 mai multe vehicule decât rivalii franco-italieni, au ca obiectiv reduceri combinate de costuri de 4,4 miliarde de euro.

O fuziune completă între Renault şi Nissan, care ar produce beneficii mai mari, este puţin probabilă. Dar o integrare mai strânsă ar putea ajuta obiectivele lui Luca de Meo. Un prim pas necesar ar fi modificarea dinamicii de putere inegală a alianţei, afectată de participaţiile încrucişate. Când participaţia Renault la Nissan a crescut peste pragul de 40% în 2001 (ajungând la 44,3%), o clauză din legislaţia franceză a făcut ca Nissan să nu aibă drept de vot la grupul francez, deşi controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Dacă Renault vinde o parte din acţiunile Nissan, iar participaţia scade sub pragul de 40%, decizia va ajuta la restabilirea influenţei partenerului nipon, iar la actualul preţ de pe piaţă al acţiunilor Renault ar obţine 727 de milioane de euro. Statul francez, cel mai mare acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%, ar trebui să sprijine vânzarea, dar chiar şi după potenţiala tranzacţie ar rămâne cel mai influent acţionar.

Noua imagine vintage propusă de Luca de Meo ar putea fi un bun start. Dar el are nevoie de sprijin din partea autorităţilor pentru a obţine într-adevăr aprobarea investitorilor, se arată în analiza Reuters.

Marţi, Renault a anunţat că în 2020 a vândut 2,949 de milioane vehicule la nivel global, în scădere cu 21,3% comparativ cu 2019, pe o piaţă auto globală care a scăzut cu 14,2% din cauza pandemiei de coronavirus.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.