Egiptul a început negocieri cu marii traderi de grâu

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a început luni discuţiile private cu marile firme de trading pentru a cumpăra grâu fără a recurge la organizarea de licitaţii internaţionale, informează Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 04 iul. 2022, 20:49
Egiptul a început negocieri cu marii traderi de grâu

Potrivit traderilor, Egiptul este interesat de grâu provenit din România, Bulgaria, Rusia şi Franţa. De asemenea, livrarea grâului ar trebui să se facă în patru perioade: 1-15 septembrie, 16-30 septembrie, 1-15 octombrie şi 16-31 octombrie, au adăugat traderii.

În mod normal, GASC achiziţionează grâu în cadrul unor proceduri de licitaţie internaţională, însă luna trecută ministrul egiptean al Aprovizionării a anunţat că Guvernul a aprobat posibilitatea achiziţiilor directe de la ţări sau companii.

La ultima sa licitaţie internaţională, organizată în data de 29 iunie, GASC a cumpărat o cantitate de 815.000 de tone de grâu, aceasta fiind cea mai mare cantitate cumpărată de statul egiptean în ultimul deceniu la o singură licitaţie. Achiziţia a inclus 350.000 de tone de grâu din Franţa, 240.000 de tone de grâu din România, 175.000 de tone de grâu din Rusia şi 50.000 de tone de grâu din Bulgaria, a precizat GASC. Cel mai mic preţ oferit în cadrul licitaţiei din 29 iunie a fost pentru grâul din România, 429,90 dolari pe tonă, inclusiv livrarea.

Potrivit traderilor, preţul grâului a scăzut semnificativ în ultimele zile, ceea ce a creat mai mult interes pentru achiziţii. Cotaţiile futures la grâul american au coborât vineri la cel mai scăzut nivel din februarie, presate de aprecierea dolarului american şi creşterea ofertei de grâu din emisfera nordică.

Egiptul este cel mai mare cumpărător mondial de grâu, un produs de bază necesar pentru a menţine programul de subvenţionare a pâinii, de care depind peste 70 de milioane din cei 103 de milioane de egipteni. Achiziţiile de grâu ale statului egiptean sunt urmărite cu atenţie de piaţa cerealelor şi dacă tradiţional GASC a cumpărat grâu în principal din regiunea Mării Negre, la ultima licitaţie a cumpărat mai ales grâu din Franţa.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...