Egiptul plănuiește să ajungă la 30 de milioane de turiști strâini în 2028

Egiptul vrea să dubleze numărul de turişti străini în următorii cinci ani, pentru a ajunge la 30 de milioane de turişti străini în 2028, a declarat ministrul egiptean al Turismului, Ahmed Issa, într-un interviu pentru AP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 27 sept. 2023, 17:05
Egiptul plănuiește să ajungă la 30 de milioane de turiști strâini în 2028

„Vedem o cerere fără precedent pentru călătoriile în Egipt”, a spus Ahmed Issa. Potrivit acestuia, în primele opt luni ale acestui an Egiptul a primit 10 milioane de turişti şi „urmează să ajungem la 15 milioane de turişti în acest an, ceea ce ar însemna un an record pentru industria turismului”.

Sectorul este o sursă importantă de valută pentru ţara nord-africană. Anul trecut, veniturile din turism au urcat până la 10,7 miliarde de dolari, de la aproximativ cinci miliarde de dolari în 2021, potrivit datelor Băncii Centrale.

Strategia autorităţilor egiptene se bazează pe stimularea ofertei, care include creşterea numărului de camere de hotel şi a locurilor în avioanele care zboară spre Egipt cu mai mult de 30% pe an, precum şi pe încurajarea investiţiilor private în sectorul turismului.

Potrivit lui Ahmed Issa, autorităţile vor să adauge 25.000 de camere de hotel la capacitatea actuală de cazare a Egiptului de aproximativ 210.000 de camere de hotel. O astfel de majorare ar ajuta Guvernul să îşi atingă obiectivul de 18 milioane de turişti străini în 2024.

Egiptul face de mai mulţi ani eforturi pentru a-şi relansa industria turistică, care în anul 2010 a primit peste 14 milioane de turişti străini. Sectorul a fost afectat de protestele din 2011 care au dus la căderea lui Hosni Mubarak precum şi de tensiunile care au urmat. Pandemia de coronavirus, urmată de invazia rusească din Ucraina au dat o altă lovitură acestui sector care tocmai începuse să îşi revină.

În ultimii ani, Guvernul de la Cairo a pus accentul pe istoria sa antică ca un atuu în strategia de promovare a Egiptului. În acest sens, a fost făcută publicitate descoperirilor din perioada faraonilor, au fost construite şi renovate muzee şi locaţii turistice din întreaga ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...