Elcen Constanţa a încheiat două contracte cu Romgaz pentru cumpărarea de gaze naturale în valoare de 90 milioane lei

Economica.net
03 10. 2016
romgaz_08357100_13780200

Ambele contracte sunt valabile din data de 1 octombrie 2016 şi până la finalul lunii septembrie 2017.

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 615,3 milioane de lei, în scădere cu 19,74% faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, de 766,6 milioane de lei, conform datelor financiare remise Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri s-a diminuat cu 17,23%, ajungând la 1,85 miliarde de lei, în timp ce veniturile s-au redus cu 14,76%, la 1,91 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 10,37%, la 1,155 miliarde de lei.

Potrivit reprezentanţilor companiei, evoluţia reflectă vremea călduroasă înregistrată, scăderea cererii de gaze în sectoare cheie, în special din partea sectorului producerii de îngrăşăminte chimice, a cererii de gaze pentru constituirea stocurilor minime de gaze naturale aferente iernii 2016 – 2017, ca urmare a unui cadru de reglementare imprecis şi lipsit de coerenţă şi a competiţiei din partea importurilor, indusă de o scădere importantă a preţului la gazele naturale în Europa.

Producţia de gaze naturale a evoluat în parametrii anticipaţi la întocmirea programului pentru 2016, nivelul realizat fiind de 90,31% din cel planificat.

În prima jumătate a acestui an, Romgaz a produs 2,197 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cu 580 de milioane metri cubi (20,9%) mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015.

În primul semestru, energia electrică produsă de CET Iernut a crescut cu 31%, totalizând 510.567 MWh.