Elcen demarează procedurile pentru construirea a două centrale noi, de 550 MW în total, la CET Grozăvești și CET Sud

20 02. 2024
elcen 4

Elcen a lasat consultarea de piață pentru servicii de consultanță tip owner’s engineer în vederea implementării a două blocuri energetice cu ciclu combinat pe gaz natural (CCGT), pe amplasamentul a două centrale electrice de termoficare, Grozăvești și Sud.

Pentru centrala pe care vrea să o facă pe amplasamentul de la Grozăvești, Elcen intenționeaă o capacitate 46 MWe și 35 Gcal/h, iar centrala de la CET Sud ar fi una mare, de 600 MW e și 376 Gcal/h.

Compania așteaptă răspunsuri la consultările de piață până la data de 28 februarie 2024.

“Sunt proiecte de centrale de ultimă generație, ciclu combinat cu gaze în cogenerare și hydrogen-ready. Vom aplica pentru finanțare prin Fondul de Modernizare, anul acesta vrem să lansăm licitațiile”, ne-a spus directorul general al Elcen, Claudiu Crețu. El a mai spus că valoare estimată a celor două proiecte este de circa 100 de milioane de euro, la CET Grozăvești, și de 500 de milioane de euro la CET Sud.

La momentul actual, puterea electrică instalată în cele patru centale ale Elcen este de 1.286 MW, dar puterea disponibilă este de doar 601 MW, după cum arată compania, în condiţiile în care, în perioada de iarnă, consumul de energie electrică în București este de aproximativ 700 MW.

Citește și: