ELCEN suplimentează cu 140 Gcal/h alimentarea RADET

Compania Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) mai pune la dispoziţia Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), începând de marţi, ora 18,00, încă 140 Gcal/h pentru asigurarea cu agent termic a unor zone din Capitală, după eliminarea avariei de la CTE Bucureşti Vest.
Economica.net - mar, 05 ian. 2016, 14:59
ELCEN suplimentează cu 140 Gcal/h alimentarea RADET

În data de 4 ianuarie 2016, ora 11,25, la CTE Bucureşti Vest s-a oprit din funcţionare cazanul de apă fierbinte numărul 6, ca urmare a unei avarii (pierderi de fluid) la sistemul convectiv. Acest cazan de apă fierbinte, utilizat ca agregat de vârf, are o capacitate nominală de 100 Gcal/h.

ELCEN menţionează, într-un comunicat remis AGERPRES, că la data evenimentului, acest agregat producea circa 20 Gcal/h dintr-un total de 205 Gcal/h produs la nivel de CTE Bucureşti Vest, adică mai puţin de 10% din producţia centralei, destinată municipiului Bucureşti, mai precis cartierelor Crângaşi, Militari şi Drumul Taberei.

În urma acestui incident, ELCEN a organizat şi mobilizat echipe de intervenţie în vederea eliminării avariei, a mărit producţia de energie termică la CTE Grozăveşti cu circa 60 Gcal/h, preluând zonele arondate CTE Bucureşti Vest. Astfel, a fost restrânsă aria de termoficare a CTE Bucureşti Vest odată cu extinderea ariei CTE Grozăveşti.

În paralel cu demersurile efectuate pentru remedierea avariei, ELCEN a comunicat RADET că are disponibilităţi de producţie a energiei termice de 50 Gcal/h în CTE Progresu, respectiv 100 Gcal/h în CTE Bucureşti Sud, care pot fi utilizate pentru asigurarea condiţiilor de confort termic locuitorilor Bucureştiului.

‘Aceste capacităţi de producţie sunt în continuare disponibile şi neutilizate. Mai mult decât atât, începând de azi, ora 18,00, ELCEN mai pune la dispoziţia RADET încă 140 Gcal/h, ca urmare a comenzii de pornire a blocului nr. 5 de la CTE Bucureşti Sud’, spun reprezentanţii Electrocentrale Bucureşti.

ELCEN apreciază că situaţia creată a fost determinată de un cumul de factori, printre care avariile RADET din data de 31 decembrie 2015, respectiv 2 ianuarie 2016, avaria ELCEN din data de 4 ianuarie 2016 şi temperaturile scăzute din această perioadă.

Electrocentrale Bucureşti apreciază că inerţia sistemului de termoficare (timpul necesar de revenire în parametri normali) este cuprinsă între 12 şi 24 de ore în condiţiile unor temperaturi medii de iarnă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...