Electorata, pe masa Guvernului. Rata la credit va fi tăiată cu până la 900 de lei

Economica.net
04 06. 2014
faliment_01398600_22428000

ELECTORATA Noul sistem de sprijin ar urma „să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate a obligațiilor lunare de plată ale debitorului, aferente creditului supus restructurării, inclusiv valoarea indexării acestuia, dar nu cu mai mult de 900 lei, indiferent dacă împrumutul respectiv a fost acordat în lei sau în valută, pentru o perioadă de maxim doi ani”.

Potrivit proiectului de OUG, din ianuarie 2016 debitorul beneficiază de o deducere fiscală lunară din impozitul pe venit, pe care o aplică angajatorul, egală cu rata din perioada de prelungire a duratei iniţiale a creditului, dar nu mai mult de 900 lei /lună.

Măsura se aplică doar pentru persoanele care realizează venituri de până la 2.000 de lei pe lună, şi deducerea fiscală nu se mai acordă în cazul în care debitorul încasează venituri peste această sumă.

Băncile şi instituţiile financiare nebancare înscrise în registrul special al BNR pot participa la acest program. La momentul restructurării creditului, debitorul trebuie să nu înregistreze întârzieri mai mari de 90 de zile la plata ratelor. De asemenea, băncile trebuie să aplice pentru perioada de prelungire a creditului dobânda de la momentul solicitării acordării restructurării şi nu au voie să o modifice şi nici să perceapă alte costuri.

Potrivit MFP, facilitatea fiscală propusă are ca scop stimularea creşterii economice, prin majorarea consumului populaţiei în cadrul formării produsului intern brut, majorarea venitului disponibil pe o perioadă limitată pentru populaţia cu venituri aflate sub nivelul salariului mediu pe economie, precum şi diminuarea pentru această categorie a efortului cu plata serviciului datoriei la bănci şi IFN, îmbunătăţirea eficienţei utilizării lichidităţii existente în sistemul financiar, crearea condiţiilor pentru temperarea ritmului de creştere a riscului de credit din sistem şi îmbunătăţirea calităţii portofoliilor instituţiilor de credit şi IFN-urilor.

Contribuabilul va primi o facilitate fiscală din partea statului român, astfel încât efortul de plată a datoriilor către bănci şi IFN, în creştere ca urmare a necesităţii restituirii sumelor amânate la plată, să se diminueze. Facilitatea fiscală se va acorda pe cel mult doi ani, atâta timp cât debitorul îşi onorează corespunzător serviciul datoriei.

„Asemenea măsuri prin care guvernele au intervenit direct în sprijinul debitorilor s-au practicat relativ frecvent în Europa de la începutul crizei De exemplu, în Marea Britanie, în anul 2008, s-a implementat o măsură prin care se permite amânarea plăţii dobânzilor, iar măsura a fost susţinută prin garanţii de stat pentru creditori. În Croaţia s-au iniţiat aplicat facilităţi din partea statului pentru rambursarea mai bună a creditelor ipotecare în valută. În Islanda s-au implementat măsuri pentru subvenţionarea eforturilor populaţiei cu dobânda pentru o perioadă de doi ani, finanţată printr-o facilitate fiscală acordată băncilor. O concluzie importantă a eficienţei măsurilor aplicate în unele ţări din Europa privind facilităţile acordate debitorilor, concluzie prezentată în raportul FMI din aprilie 2012 este că reducerea serviciului datoriei populaţiei a avut efecte favorabile asupra consumului populaţiei şi asupra creşterii economice”, se spune în nota de fundamentare.

Ştirea se actualizează