Electrica a câştigat în primă instanţă procesul în care SAPE îi cere despăgubiri de 800 milioane euro

Electrica a câştigat în primă instanţă litigiul contra Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), prin care aceasta din urmă a solicitat obligarea Electrica la plata unor despăgubiri de circa 800 de milioane de euro, în legătură cu pretinse încălcări ale obligaţiilor de monitorizare a contractelor de privatizare ale fostelor filiale de distribuţie.
Economica.net - vin, 21 iun. 2019, 13:25
Electrica a câştigat în primă instanţă procesul în care SAPE îi cere despăgubiri de 800 milioane euro

Acest litigiu urmează unui şir de arbitraje internaţionale cu privire la respectivele contracte de privatizare, se arată într-un comunicat al caselor de avocatură RTPR Allen & Overy şi Schoenherr & Asociaţii, care au asistat Electrica în proces.

În iunie 2017, grupul Electrica, care deţine trei dintre cele opt distribuţii regionale de electricitate din România, a primit o cerere de chemare în judecată formulată de SAPE, pretenţiile solicitate fiind în valoare de aproximativ 800 milioane euro şi reprezintă prejudicii cauzate „prin neurmărirea în trecut de către Electrica a îndeplinirii obligaţiilor post-privatizare”.

„În data de 8 iunie, Electrica a primit o cerere de chemare în judecată formulată de SAPE în contradictoriu cu Electrica, cu foşti administratori şi directori ai societăţii, cu Ministerul Economiei şi cu Ministerul Energiei”, arată un comunicat transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit celor susţinute de SAPE, pretenţiile ar reprezenta „aşa-zise prejudicii cauzate prin neurmărirea în trecut de către Electrica a îndeplinirii obligaţiilor post-privatizare asumate de către investitorii care au dobândit acţiuni la societăţile privatizate cu privire la care Electrica a acţionat în calitate de vânzător, astfel cum aceste obligaţii rezultau din respectivele contracte de privatizare”, susţinea Electrica.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...