Electrica a modernizat Staţia Lieşti cu peste 2 milioane de euro

Electrica a investit peste doua milioane de euro în modernizarea Statiei 110/20 kV Liesti, una dintre cele 27 de statii de 110 kV din cadrul sucursalei SDEE Galati, un nod foarte important pentru Sistemul Energetic National, a declarat, marti, directorului general al unitatii galatene, Cezar Cristian.
Economica.net - mie, 23 sept. 2015, 08:08
Electrica a modernizat Staţia Lieşti cu peste 2 milioane de euro

‘Electrica investeste puternic pentru ca vrea sa fie lider în ceea ce priveste distributia si furnizarea energiei electrice. Investitiile în statie au fost în jur de 2 milioane de euro. Aproape jumatate din acesti bani sunt fonduri nerambursabile’, a spus Cezar Cristian.

Potrivit acestuia, prin intermediul Statiei Liesti se realizeaza tranzitul de energie electrica între judetele Braila, Vrancea si Galati, precum si alimentarea cu energie electrica a zonei respective. În plus, în apropiere se afla doua parcuri eoliene, de 70 MW si, respectiv, 48 MW, scrie Agerpres.

Cu ajutorul investitiilor, echipamentele de generatie ’70 au fost înlocuite cu cele de generatie 2013-2014, echipamentul primar fiind Siemens. În prezent, statia este aproape complet automatizata.

‘Trendul este de crestere a consumului, în apropiere fiind si o fabrica de zahar. Cu ajutorul retehnologizarii, în primul rând s-a redus foarte mult numarul deranjamentelor, se reduce numarul întreruperilor, pentru ca tehnologia era la nivelul anilor ’70’, a precizat directorul SDEE Galati.

Începuta în august 2013, modernizarea Statiei Liesti a presupus lucrari de înlocuire a echipamentelor uzate cu echipamente moderne care sa reduca substantial numarul de întreruperi, sa creasca eficienta prin reducerea pierderilor de energie electrica, dar si sa diminueze cheltuielile de exploatare si mentenanta.

Investitia a fost cofinantata prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, în baza contractului de finantare încheiat cu Ministerul Economiei.

Valoarea totala a lucrarilor de modernizare a depasit doua milioane de euro (8.929.484,91 lei), din care 940.000 de euro (4.153.553,39) lei a însemnat asistenta financiara nerambursabila.

Lucrarile au fost finalizate pe 9 iulie 2015, data pâna la care toate echipamentele au fost puse în functiune. S-a obtinut, astfel, o crestere a gradului de siguranta în alimentarea cu energie electrica si asigurarea continuitatii în alimentarea zonei, scaderea costurilor de întretinere si mentenanta, asigurarea securitatii instalatiilor de energie electrica.

Pâna la finalul actualei perioade de reglementare, respectiv 2018, Electrica are programate investitii ce depasesc 715 milioane de euro. Potrivit reprezentantilor companiei, planul de investitii pe 2015, aprobat de ANRE, prevede un volum de investitii în retea de peste 121 de milioane de euro, în primele sase luni ale acestui an reusindu-se o majorare a investitiilor în retelele electrice cu mai mult de 21% fata de aceeasi perioada a anului 2014. Investitiile totale aprobate de AGA pentru 2015 se apropie de 200 de milioane de euro.

Societatea de distributie si furnizare a energiei electrice Electrica este lider pe piata de distributie si furnizare a energiei electrice din România, precum si unul dintre cei mai importanti jucatori din sectorul serviciilor energetice. Electrica are o arie de cuprindere nationala – cu organizare zonala pentru segmentul de distributie în trei filiale: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord si pe cuprinsul întregii tari pentru segmentul de furnizare, precum si pentru întretinere si servicii energetice.

 

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...