Electrica nu va putea cumpăra acţiuni la alte companii, până la modificarea legislaţiei privind privatizările

Electrica nu va putea achiziţiona acţiuni la alte companii, până ce nu va fi modificată o Ordonanţă de Urgenţă din 1997 cu privire la privatizarea societăţilor, potrivit prospectului de listare la bursă a companiei.
Economica.net - D, 15 iun. 2014, 08:54
Electrica nu va putea cumpăra acţiuni la alte companii, până la modificarea legislaţiei privind privatizările

‘Conform OUG nr. 88/1997 cu privire la privatizarea societăţilor, o entitate la care Statul ori o autoritate a administraţiei publice locale deţine mai mult de 33% din totalul acţiunilor cu drept de vot în AGA nu poate fi cumpărător al acţiunilor în alte societăţi. Deşi formularea din lege nu este clară, se poate interpreta că restricţia se aplică pentru cumpărarea de acţiuni nu numai în cadrul unui proces de privatizare, ci şi în afara acestuia’, se arată în document.

Astfel că, până la modificarea legislaţiei, Electrica nu va putea cumpăra acţiuni la alte societăţi.

‘Prin urmare, restricţia ar putea fi valabilă pentru Electrica S.A. ulterior închiderii cu succes a Ofertei, deoarece Statul va deţine 48,8% din capitalul social al Electrica (sau 49,9% în cazul în care acţiunile de stabilizare din Contractul de Intermediere sunt exercitate complet). Prin urmare, continuarea aplicării prevederilor OUG nr. 88/1997 ar putea constitui o piedică în strategia generală de dezvoltare a Grupului prin achiziţia de acţiuni în alte entităţi’, mai precizează prospectul.

‘În cazul în care legea care interzice cumpărarea de acţiuni de către Electrica nu se modifică, acest lucru va limita strategia Grupului’, au adăugat autorii documentului.

Oferta publică primară iniţială de vânzare a unui număr de 177.188.744 acţiuni ‘Electrica’ SA se va derula în perioada 16 – 25 iunie 2014, potrivit prospectului aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/.

Limita de preţ pentru listarea Electrica este de minimum 11 lei/acţiune, iar maximul de listare se ridică la 13,5 lei/acţiune, astfel că statul poate obţine cel puţin 435 de milioane de euro.

‘Am stabilit de asemenea care vor fi tranşele în acest proces de listare: 85% vor viza investitorii instituţionali, în timp ce pentru investitorii de retail ne gândim şi am aprobat un procent de 15% însă care ar putea să crească până la 22% dacă va exista interes din partea micilor investitori de retail’, a explicat, miercuri, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.

Nicolescu a mai precizat că micii investitori pot să cumpere acţiuni Electrica, în principal de la sucursalele băncilor care au fost implicate în listare.

Aceştia pot achiziţiona între 250 şi 1.000 de acţiuni garantat, urmând ca cei care cumpără peste 1.000 de acţiuni să primească prorata în funcţie de gradul de subscriere. Totodată, vor fi discounturi de 5 % pentru cei care vor cumpăra între 1.000 şi 20.000 de acţiuni în prima săptămână.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Kremlinul a declarat marţi că nu vede nicio legătură directă între acordul privind exportul de motorină rusească către Statele Unite şi poziţia Moscovei în privinţa negocierilor de pace......
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, ...
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...