Electrica: profitul a scăzut de cinci ori, în primele nouă luni, de la 466 milioane de lei, la 95 milioane de lei

Grupul Electrica a înregistrat în primele 9 luni ale anului financiar 2017 un profit net de 95 milioane lei, din care 87 milioane lei au fost realizaţi în trimestrul al treilea (iulie - septembrie), conform unui comunicat al companiei. În primele nouă luni din 2016, Electrica a realizat un profit net de 466 milioane de lei.
Economica.net - mie, 15 nov. 2017, 08:08
Electrica: profitul a scăzut de cinci ori, în primele nouă luni, de la 466 milioane de lei, la 95 milioane de lei

Profitul operaţional obţinut în perioada menţionată este de 115,6 milioane lei, din care 97,8 milioane lei înregistrat în iulie-septembrie (T3).

‘Anul 2017 a fost marcat de condiţii semnificativ adverse în primul trimestru şi de o îmbunătăţire foarte lentă a acestora în următoarele trei luni. După jumătatea anului, sectorul de distribuţie s-a apropiat din nou de niveluri normale ale profitabilităţii, în timp ce piaţa de furnizare a rămas în continuare dificilă până în luna septembrie, în special în zona pieţei reglementate cu clienţi neeligibili. În perioada ianuarie – martie 2017, a fost înregistrată o creştere substanţială a preţului de achiziţie a energiei, respectiv cu 78% pe Piaţa Zilei Următoare şi cu aproximativ 38% pe Piaţa de Echilibrare, faţă de perioada similară a anului precedent. În perioada aprilie – iunie 2017, preţul mediu de achiziţie a energiei s-a menţinut la un nivel cu aproximativ 30% mai mare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În trimestrul al treilea, preţul mediu de achiziţie pe Piaţa Zilei Următoare a fost cu aproximativ 67% mai mare comparativ cu T3 2016’, se menţionează în comunicat.

Veniturile operaţionale totale ale Grupului Electrica, în primele 9 luni ale anului financiar 2017, în sumă de 4,17 miliarde lei, au crescut cu 1,404 miliarde lei comparativ cu primul semestru al anului 2017.

Costul cu achiziţia de energie electrică a atins pragul de 2,202 miliarde lei în primele 9 luni ale lui 2017, comparativ cu valoarea de 1,531 miliarde lei, aferentă primelor şase luni din 2017.

‘Vreau să remarc îmbunătăţirea semnificativă a rezultatelor financiare înregistrate de Grupul Electrica în primele nouă luni ale acestui an. Desigur, rezultatele cumulate în această perioadă sunt încă puternic afectate de efectele dezechilibrelor majore din piaţa de energie, în special, din trimestrul întâi şi, parţial, din trimestrul al doilea. În consecinţă, strict în trimestrul al treilea a fost realizat practic aproape tot profitul net şi profitul operaţional obţinut pe durata primelor nouă luni. În trimestrul trei, deşi au continuat să fie probleme pe piaţa de furnizare, sectorul de distribuţie a atins niveluri rezonabile de profitabilitate. În plus, măsurile de diminuare a impactului adoptate de management au avut efect. Situaţiile limită din prima parte a anului, ne-au determinat să adoptăm o strategie pe măsura noilor condiţii din piaţă şi să trecem la implementarea rapidă a unor programe de reducere a costurilor, de optimizare a proceselor şi a structurilor administrative. Asigurăm toate părţile interesate că am luat măsurile necesare pentru îmbunătăţirea performanţelor până la finalul anului şi, totodată, repetăm apelul nostru către autorităţi referitor la necesitatea anumitor măsuri legate de modificarea unor reglementări din piaţa de energie’, a declarat Cătălin Stancu, director general Electrica.

În primele 9 luni ale anului 2017, Grupul Electrica a distribuit profit electrica 2016şi a furnizat o cantitate de 7,4 TWh (în scădere cu 8,7% faţă de perioada similară din 2016) către un număr de clienţi de 3,58 milioane.

Electrica Furnizare este lider pe piaţa reglementată, cu o cotă de 40,02%, în timp ce pe piaţa concurenţială deţine o cotă de 12,03% în 2017, conform raportului ANRE din iulie 2017.

Grupul Electrica este lider pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Cu aproximativ 10.000 de angajaţi, Grupul Electrica oferă servicii la peste 3,6 milioane de clienţi şi are o arie de cuprindere naţională – cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul va adopta o hotărâre privind acordarea ajutoarelor de urgenţă în cazul inundaţiilor
Guvernul va adopta o hotărâre privind acordarea ajutoarelor de urgenţă în cazul inundaţiilor
Premierul Florin Cîţu a anunţat astăzi că săptămâna viitoare Guvernul va adopta o hotărâre referitoare la acordarea ajutoarelor de urgenţă în cazul inundaţiilor....
Preşedintele Consiliului Fiscal: Cripto nu sunt monede, ci active financiare speculative
Preşedintele Consiliului Fiscal: Cripto nu sunt monede, ci active financiare speculative
Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, consideră că așa-numitele „Cripto” nu sunt monede, ci active financiare ...
Premierul Florin Cîţu trimite prefecții pe teren
Premierul Florin Cîţu trimite prefecții pe teren
Premierul Florin Cîţu le-a cerut astăzi prefecţilor să meargă pe teren în zonele afectate de inundaţii. Totodată ...
Piața mondială a luxului va ajunge în acest an la peste 250 mld. euro
Piața mondială a luxului va ajunge în acest an la peste 250 mld. euro
Compania de consultanță Bain & Company a dat publicității un studiu din care rezultă că piața mondială a luxului ...