Electrocentrale Bucureşti are pentru acest an un buget de investiţii de 161,7 milioane de lei

Electrocentrale Bucureşti (Elcen) a planificat pentru acest an investiţii de 161,7 milioane de lei şi estimează că va termina anul pe break-even, întrucât veniturile totale vor fi egale cu cheltuielile, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli publicat în Monitorul Oficial.
Economica.net - mie, 27 aug. 2014, 13:33
Electrocentrale Bucureşti are pentru acest an un buget de investiţii de 161,7 milioane de lei

Atât veniturile, cât şi cheltuielile producătorului de energie electrică şi termică vor fi de 2,381 miliarde de lei.

Veniturile din exploatare se vor ridica la 2,364 miliarde de lei, iar cele financiare, de 17,8 milioane de lei.

Totodată, cheltuielile de exploatare vor fi de 2,324 miliarde de lei, iar cele financiare vor reprezenta 57,8 milioane de lei. Peste 163 de milioane de lei vor fi cheltuielile cu personalul, iar cheltuielile cu bunurile şi serviciile vor fi de 1,869 miliarde de lei.

Compania are în acest an un număr mediu de salariaţi de 2.704.

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială este de 3.919 lei, iar cel determinat pe baza cheltuielilor cu salariu, de 3.492 lei.

ELCEN a fost înfiinţată la data de 18 decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica, prin reorganizarea acestei societăţi comerciale. În prezent, Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, este principalul acţionar al ELCEN, deţinând peste 90% din acţiunile companiei.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Bucureşti (85%) şi din România (40%). Societatea asigură şi 7% din energia electrică produsă la nivel naţional.

În 2013, ELCEN a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 1,7 miliarde de lei (380 milioane de euro) şi un profit net de 51 milioane de lei (11,7 milioane de euro).

La sfârşitul lunii martie, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a schimbat conducerea ELCEN, desemnându-l în funcţia de director general pe Gabriel Ignat.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul a anunţat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz "până la noi ordine" după ce forţele sale armate au tras asupra unei nave care urma o "un traseu neautorizat", iar SUA au lansat o nouă......
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife ...
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității ...