Electrocentrale Craiova a intrat în insolvență

15 12. 2025
cet-craiova-2

Conducerea Societății Electrocentrale Craiova a cerut instanței Tribunalului Dolj insolvența societății, iar instanța de judecată a încuviințat solicitarea, potrivit presei locale.

În prezent,  Electrocentrale Craiova produce energie termică pentru municipiul Craiova și agenții economici din zonă, operând două grupuri energetice în cogenerare, de 150 MW și 160 Gcal/h. Societatea asigură încălzirea și apa caldă pentru aproximativ 40.000 de apartamente, echivalentul a circa 150.000 de locuitori, precum și pentru instituții publice și agenți economici din Craiova, inclusiv fabrica Ford.

Viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu, a afirmat, într-o postare pe facebook :“.În urmă cu ceva timp, Electrocentrale Craiova și-a cerut insolvența din cauza unor datorii create în urma obligației de a plăti certificatele de CO2, bani care ar fi trebuit să ajungă la Ministerul Mediului din Guvernul României, adică statului român. Mai pe românește, statul român e dator la statul român.

Bineînțeles că decizia Electrocentrale este una salutară pentru că intrarea în procedura generală de insolvență reprezintă o ,,gură de oxigen,, pentru toate societățile care o solicită. După aprobarea procedurii, Electrocentrale Craiova își va putea continua activitatea fără riscul de a-i fi blocate conturile și astfel să nu-și poată plăti furnizorii. Mai mult, Electrocentrale Craiova va putea primi ajutoare de stat , așa cum alte unități similare au făcut-o și au reușit să se salveze”

Printre creditorii Electrocentrale Craiova se numără Complexul Energetic (CE) Oltenia, Minprest Serv, Energomontaj.

Anul trecut,  banca de stat Exim Banca Românească, fosta EximBank, a acordat Electrocentrale Craiova, în numele și contul statului, un credit de 350 milioane lei pe 12 luni, scadent la 30 septembrie 2025, pentru asigurarea disponibilului necesar garantării unui împrumut de 990.000 certificate CO2 de la societatea-″soră″ Complexul Energetic Oltenia. Creditul Exim a fost garantat cu ipotecă de rang 1 asupra tuturor bunurilor imobile, precum și a unor bunuri mobile din patrimoniu.

Conform presei locale,  Electrocentrale Craiova a încheiat anul trecut cu pierderi de peste 433 de milioane de lei, la încasări totale de 540,2 milioane de lei. Datoriile ajunseseră la 969,3 milioane de lei, iar compania avea un efectiv mediu de aproximativ 500 de angajați.