ElectroPutere Mall devine al treilea cel mai mare mall din provincie, după o investiție de 22 de milioane de euro

Grupul francez Catinvest a finalizat extinderea ElectroPutere Mall din Craiova cu 10.500 de mp, în urma unei investiții de 22 de milioane de euro și devine astfel al treilea cel mai mare mall din afara Bucureștiului.
Andrada Ghira - J, 29 ian. 2026, 11:20
ElectroPutere Mall devine al treilea cel mai mare mall din provincie, după o investiție de 22 de milioane de euro

Noua extindere aduce doi noi chiriași pe piața din Craiova. Este vorba de Primark și Half Price, care își vor deschide primele magazine din regiune în cadrul ElectroPutere Mall.

Odată cu inaugurarea acestei extinderi, ElectroPutere Parc depășește 110.000 de mp de spații comerciale și intă în top trei cele mai mari parcuri comerciale din România.

Printre chiriașii proiectului se numără: Auchan, Leroy Merlin, Decathlon, Media Galaxy, H&M, C&A, Bebe Tei și Farmacia Tei.

Grupul francez de real estate Catinvest, care deține și administrează ElectroPutere Parc din Craiova, are un portofoliu diversificat de proiecte în România și Europa Centrală și de Est. În România, Catinvest deține galeriile comerciale Orhideea și Esplanada Pantelimon din București, Tom din Constanța și ElectroPutere Mall, iar în cadrul ElectroPutere Parc operează și ElectroPutere Offices și Aparthotel Craiova.

La nivel regional, portofoliul include proiecte precum Savoya Park din Budapesta și Borska Pole din Plzen, iar în Franța grupul este activ pe segmentele rezidențial și comercial. În total, Catinvest deține și administrează peste 525.000 de metri pătrați de spații comerciale în Franța și Europa de Est.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primul giurgiuvean intrat în Guinness Book. Recordul mondial incredibil al Căpitanului  Uncescu. Peste 600 de skipperi cu peste 100 de bărci, școliți într-o singură lecție
FOTO Primul giurgiuvean intrat în Guinness Book. Recordul mondial incredibil al Căpitanului Uncescu. Peste 600 de skipperi ...
Primul giurgiuvean care intră în Guinness Book este Cristi Uncescu. Căpitanul Uncescu, așa cum este cunoscut pe rețelele de socializare și în lumea pasionaților de sailing, a reușit,......
Și congresmeni republicani îl critică pe Trump pentru suspendarea noilor sancţiuni împotriva Rusiei
Și congresmeni republicani îl critică pe Trump pentru suspendarea noilor sancţiuni împotriva Rusiei
Personalităţi republicane, şi nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile ...
Încă două drone au fost doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina, sâmbătă seara
Încă două drone au fost doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina, sâmbătă seara
Două drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție, au fost doborâte sâmbătă de aeronave F-16 ale Forțelor ...
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat sâmbătă înființarea unei Organizații de Management al Destinației ...